Tezaurul țării, în pericol. Din 16 muzee, aflate în subordinea Ministerului Culturii, doar unul are pază armată
O comisie de la guvern a inventariat situația celor 16 muzee care se află în subordinea Ministerului Culturii, iar raportul a scos la iveală o serie de nereguli. Printre acestea, și faptul că Muzeul Național de Istorie este singurul care are pază armată, asigurată de Jandarmeria Română.
Guvernul va anliaza, în ședința de miercuri, o notă privind finalizarea activității de inventariere a modului de reflectare a patrimoniului cultural național mobil în inventarele instituțiilor muzeale din subordinea Ministerului Culturii.
Comisia de inventariere constituită în acest sens a verificat patrimoniul cultural național mobil aflat în inventarele celor 16 instituții muzeale din subordinea Ministerului Culturii.
Din verificări a rezultat că patrimoniul cultural național mobil la cele 16 muzee cuprinde: bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, științifică și tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică și epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluției mediului natural și ale relațiilor omului cu acesta, ale potențialului creator uman și ale contribuției românești, precum și a minorităților naționale la civilizația universală
Urmare a verificărilor au rezultat și o serie de nereguli, cum ar fi: administrarea defectuoasă a muzeului și a resurselor (Muzeul Național 'Peleș', Muzeul Național 'Brukenthal' Sibiu, Muzeul Național de Istorie al României, Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași); imobile care au nevoie de reparații urgente pentru a putea permite funcționarea muzeelor (Muzeul Național 'Brukenthal' Sibiu, Muzeul Național 'George Enescu', Conacul Rosetti - Tescani, Muzeul Național de Istorie al României).
Legat de pază, s-a constatat că Muzeul Național de Istorie al României este singura instituție muzeală care are pază armată asigurată de Jandarmeria Română, iar acest aspect constituie 'o vulnerabilitate mare' la adresa bunurilor clasate ca tezaur.
Față de cele constatate s-au formulat și o serie de recomandări, între acestea fiind:
- Modificarea legislației privind realizarea exporturilor. A fost demarată hotărârea de guvern privitoare la acest aspect, însă a fost respinsă din cauza restituirii de către Ministerul Justiției;
- Identificarea la fața locului a tuturor problemelor legate de infrastructură și prioritizarea acestora spre finanțare, în funcție de starea de degradare a imobilelor și bugetul Ministerului Culturii;
- Realizarea unei analize a resursei umane și a nevoii de resursă umană la nivelul fiecărei instituții muzeale în parte;
- Modificarea legislației privitoare la evaluarea și selectarea managerilor instituțiilor muzeale și organizarea de concursuri pentru ocuparea pozițiilor de manager interimar. Din cele 16 muzee aflate în subordinea Ministerului Culturii, 7 sunt conduse de manageri interimari: Muzeul Național 'Brukhental' Sibiu, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie al României, Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași, Muzeul Național 'Brătianu', Muzeul de Artă 'Vasile Grigore- Pictor și colecționar' București, Muzeul Național Bran.
'În cazul acestor muzee nu s-a realizat reevaluarea bunurilor clasate. Furtul bunurilor clasate în categoria juridică tezaur (Coiful de la Coțofenești și brățările dacice) și valoarea de asigurare foarte mică sunt rezultatul managementului interimar', se punctează în document.
- Reevaluarea bunurilor de patrimoniu, atât a celor proprii, cât și a celor aflate în custodie;
- Implementarea de soluții tehnice care presupun automatizarea accesului în muzee și eliminarea casieriei. Ministerul Culturii a primit numeroase sesizări cu privire la vânzarea de bilete false;
- Continuarea verificării bunurilor din categoria juridică tezaur la nivel national, pentru a avea situația reală a acestora. Ministerul Culturii a primit sesizări legate de posibile sustrageri și înlocuiri ale obiectelor de tezaur aflate în instituții care sunt în subordinea autorităților locale și/sau ale cultelor.