MENIU

Moțiunea a CĂZUT. Daniel David a scăpat. Rămâne în funcția de ministru al Educației LIVE TEXT/VIDEO

Test crucial pentru Daniel David: rămâne sau nu în funcție după moțiunea AUR? Vot decisiv luni, la Senat

Moțiunea împotriva ministrului Daniel David a căzut. Au fost înregistrate 40 de voturi „pentru” și 82 de voturi „împotrivă”. De asemenea, a fost înregistrată și o abținere.

 

După un schimb dur de replici între AUR și USR, liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a fost huiduit de opoziție. AUR a susținut că deși Ilie Bolojan acuză situația dificilă a bugetului statului, în ultimii ani la putere s-au aflat PSD, PNL, UDMR și USR, deci nu poate fi opoziția de vină pentru situația actuală.

UPDATE 17:39  - Ministrul Educaţiei, Daniel David, a cerut în plenul Senatului un pact pentru un deceniu al educaţiei şi cercetării, cu trei puncte simple.

”În fiecare an, începând cu anul viitor, bugetul nu poate să fie egal sau mai mic decât bugetul din anul trecut. Doi, educaţia şi cercetarea le păstrăm măcar un deceniu împreună, fiindcă generarea cunoaşterii nu se poate separa de diseminarea ei prin educaţie. Şi, trei, orice măsură mare trebuie să se înscrie în limitele Unii Europene şi OCDE”, a spus ministrul. 

A luat cuvântul și senatorul USR Irinel Darău. A anunțat că USR nu susține moțiunea, dar „haideți să recunoaștem problemele educației, nu acest guvern aruncă educația în colaps, cum spuneți dvs. în textul moțiunii”.

„Acest partid extremist nu se poate pronunța pe educație. Are o viziune comunist-extremistă-rasistă”, a susținut Darău, în timp ce opoziția a huiduit.

UPDATE 17:10 - Ilie Bolojan a luat cuvântul ca să-l susțină pe Daniel David

UPDATE 16:59 - Mai mulți parlamentari au luat cuvântul la moțiunea împotriva lui Daniel David. Urmează, în curând, votul.

UPDATE 16:35 - A început ședința, Ramona Bruynseels a citit moțiunea. 

UPDATE 16:30 - Premierul Ilie Bolojan a ajuns deja în Parlament, unde colegul său, Daniel David, află dacă mai rămâne în funcție.

Premierul Ilie Bolojan a luat cuvântul în plen  arătând că această reformă este necesară.

Ilie Bolojan a fost aplaudat, la un moment dat, de senatorii puterii.

„Am considerat ca este un lucru de respect sa iau cuvântul. Deciziile nu țin neapărat de Ministerul Educației, ci de decizii ale coaliției. Fiecare sumă care este economistă este o resursă pe care România nu o plătește. Da, aceste măsuri au fost propuse ca să facă sistemul mai eficient, dar nu asta e reforma. Nu se va mai preda 16 ore sau 18, ci se va preda 20. Suntem într-o medie europeană. O țară care trăiește pe datorie vreți să rămână cu normele de predare cele mai de jos?”, a întrebat Ilie Bolojan opoziția.

 

 

„Problema legată de burse. Aveam aproape 40 de milioane de euro valoarea și în trei ani de zile a, ajuns aproape la un miliard de euro. O creștere de 25 de ori”, a spus Bolojan, în timp ce un parlamentar al opoziției a urlat către premier.

El a întrebat câte din cele 500.000 de posturi pe care voia să le reducă George Simion, fără să-l numească, erau din domeniul educației.

Sunt 105 senatori prezenți în sală.

Moțiunea va fi votată luni doar de senatorii prezenți fizic în sala de plen, nu și de cei din online.

Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, săptămâna trecută, în plen, moțiunea simplă intitulată ”În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj”, semnată de 38 de senatori din Opoziție (28 AUR, 6 neafiliați, 4 Pace-Întâi România).

Semnatarii moțiunii simple au arătat că România se află în fața unei ”crize fără precedent” în domeniul educației, iar sub conducerea ministrului Daniel David, ”sistemul național de învățământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare și dispreț față de nevoile reale ale elevilor, părinților și profesorilor”.

 

Moțiunea a fost citită de senatoarea AUR Cristina Dumitrescu.

Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, miercuri, în plen, moțiunea – intitulată „În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj”, semnată de 38 de senatori din Opoziție (28 AUR, 6 neafiliați, 4 Pace-Întâi România).

 

„România se află în fața unei crize fără precedent în domeniul educației, iar sub conducerea ministrului Daniel David, sistemul național de învățământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare și dispreț față de nevoile reale ale elevilor, părinților și profesorilor. (…) Educația a ajuns copilul ilegitim al Guvernului, rodul unei alianțe politice dăunătoare, care împinge România spre un viitor sumbru. (…) Legea 141/2025, adoptată prin asumarea răspunderii, fără dezbatere parlamentară, reprezintă cel mai brutal atac asupra educației din ultimii ani. Pachetul de măsuri promovat de domnul David are consecințe catastrofale asupra calității educației și asupra stabilității profesiei didactice”, se arată în textul moțiunii.

niţiatorii moţiunii simple arată că sub conducerea ministrului David, România înregistrează cifre alarmante: Rata finală de promovare la Bacalaureatul de toamnă 2025: doar 31,9% - cea mai mică din 2019 încoace; Cel mai mic număr de înscrişi la Bacalaureatul de toamnă din ultimii 21 de ani; Nivelul de analfabetism funcţional rămâne îngrijorător de ridicat, iar inechităţile dintre mediul urban şi rural se adâncesc, în ciuda retoricii reformatoare.

”Am ajuns de râsul Europei, România apare în rapoartele internaţionale ca un exemplu negativ, un stat care îşi sacrifică viitorul prin neglijenţă şi cinism. Dovada este prognoza unui centru de analiză conservator din Ţara Galilor, care afirmă că: „Dacă nimic nu se schimbă, până în 2040 Ţara Galilor va ajunge la nivelul României”, ţară care „a avut istoric rezultate slabe în clasamentele” PISA”, spun parlamentarii din Opoziţie.

Ei acuză că ”Daniel David a demonstrat că nu este un ministru al educaţiei, ci un executor bugetar care a ales să mintă, să cenzureze şi să sacrifice viitorul a milioane de români pe altarul unor economii infime şi al unor interese politice obscure”.

”Sub conducerea sa, sistemul educaţional a intrat într-o spirală descendentă fără precedent, iar încrederea publică în instituţiile statului a fost grav erodată. Paradoxal, ministrul Educaţiei a scăpat poate şi singura afirmaţie corectă din ultimele luni: ,,…cel mai important minister într-o societate democratică este Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Vrei să dezvolţi societatea, investeşti acolo. Vrei să prăbuşeşti o societate, distrugi acele sisteme”. Ei bine, tocmai asta face el şi guvernul care îl susţine– distruge. Întrebarea este: o face din incompetenţă sau cu bună ştiinţă?”, afirmă iniţiatorii moţiunii.

”Ne aflăm la o răscruce. Dacă vrem să construim o ţară puternică, nu putem continua pe drumul minciunii şi al măsurilor distructive. Adevărata cauză a problemelor din România nu este lipsa de bani, ci lipsa de viziune, de integritate şi de profesionalism. Domnul ministru Daniel David nu a demonstrat nici una dintre aceste calităţi. Dimpotrivă, a dovedit că este gata să sacrifice viitorul naţiunii pentru a servi interesele de moment ale unui prim-ministru cu idei proaste şi fixe. România nu are nevoie de un ministru care se preface că rezolvă o problemă minoră de deficit, în timp ce distruge fundaţia însăşi a societăţii. România are nevoie de un ministru care să lupte pentru şcoli, pentru profesori, pentru elevi. Consecinţele sociale, democratice şi economice ale măsurilor guvernamentale din ultima perioadă vor fi uriaşe: abandonul şcolar va creşte, inegalităţile se vor adânci, iar capacitatea ţării de a forma cetăţeni liberi şi competenţi va fi grav afectată”, se precizează în moţiunea simplă.

AUR cere redefinirea politicilor publice în educaţie.

”Educaţia trebuie să fie prioritate naţională! Este necesar ca educaţia să fie asumată drept o prioritate naţională, nu doar în discursuri electorale. O ţară fără un sistem educaţional solid nu are o economie competitivă, nu are oameni calificaţi şi nu poate atrage investiţii. Mai mult, o asemenea ţară are doar o populaţie, nu o societate, nu un popor, o cultură capabilă să se exprime prin oameni cultivaţi, o identitate naţională, o conştiinţă istorică. De aceea, educaţia este o investiţie, nu o cheltuială. Finanţarea corectă! Avem nevoie de o finanţare adecvată a educaţiei, cu minimum 6% din PIB, şi 1% pentru cercetare, aşa cum prevedea vechea lege, niciodată aplicată. Până acum, guvernele au preferat să lase şcoala să supravieţuiască prin sacrificiul profesorilor şi al părinţilor. Această situaţie este profund nedreaptă şi falimentară. Echitate, nu marginalizare! Respingem ferm comasarea haotică a şcolilor şi aglomerarea claselor. Aceste măsuri hei-rupiste, lipsite de studii serioase de impact adâncesc prăpastia dintre rural şi urban, alungă copiii din mediile defavorizate şi îi împinge spre abandon şcolar. Astăzi doar 16% dintre studenţii înscrişi la o facultate provin din mediul rural. Guvernul Bolojan pare că doreşte ca educaţia să fie scoasă din capul tinerilor, condamnându-i la ignoranţă epidemică! Aşa cum obrazul subţire se ţine cu multă cheltuială, instrucţia unui popor se face cu mulţi bani. Statul trebuie să garanteze tuturor copiilor acces echitabil la educaţie şi tendinţa de minimizare a ponderii tinerilor studenţi proveniţi din mediul rural trebuie să crească anual cu 2,5 puncte procentuale. Educaţie la standarde europene! România nu poate fi un stat european doar pe hârtie. Trebuie să investim în programe precum ,,şcoala de după şcoală”, ,,masa caldă” sau cele care privesc sprijinul pentru elevii cu nevoi speciale sau din medii defavorizate. O ţară în care profesorii sunt plătiţi decent şi elevii au condiţii bune de învăţare devine mai atractivă pentru investiţii şi pentru românii plecaţi peste hotare”, spun cei din Opoziţie. 

Potrivit parlamentarilor, ”este necesară reconstrucţia statutului profesorului, reformarea curriculei, debirocratizarea şcolii şi stoparea derapajelor ideologice”. ”Şcoala trebuie să revină la menirea ei: transmiterea cunoaşterii şi formarea intelectuală. În loc să fie un spaţiu al cunoaşterii şi formării intelectuale, şcoala românească este din ce în ce mai des transformată într-un câmp de experiment ideologic, în care valori fundamentale precum familia, credinţa, identitatea naţională şi cultura tradiţională sunt fie minimalizate, fie înlocuite de concepte abstracte, promovate adesea fără consens social sau pedagogic. Nu putem să privim apatici cum Guvernul Bolojan, în loc să taxeze multinaţionalele, în loc să mărească redevenţele la OMV, în loc să oprească achiziţia de armament învechit, alege să împingă Educaţia în agonie financiară”, spune AUR în moţiune.

Potrivit parlamentarilor, este pentru a noua oară din 1990 când guvernul României face acrobaţii financiare pe seama anemicului buget pe care îl acordă Educaţiei. Parcă e un făcut: de fiecare dată când o lacună din bugetul naţional trebuie acoperită, banii sunt luaţi de la Educaţie. ”A judeca strict cantitativ travaliul didactic (prin număr de ore şi prin clase având un număr fix de elevi) trădează o optică strâmtă de conţopist. Din cauza birocratizării excesive, profesorii, din mentori şi îndrumători cum erau odată, au devenit ,,scribi’’ care completează formulare. Nu contestăm nevoia unor reforme adaptate vremurilor, dar ne opunem categoric înlocuirii educaţiei cu reeducarea şi a formării caracterului naţional cu o falsă „neutralitate axiologică”, care îi înstrăinează pe tineri de valorile lor. Copiii României merită o educaţie de calitate, profesori respectaţi şi şcoli care să-i pregătească pentru a fi cetăţeni demni, în propria lor ţară. Este datoria noastră să cerem aceste lucruri şi să nu acceptăm compromisuri care pun în pericol viitorul naţiunii!”, arată Opoziţia. P

arlamentarii cer următoarele măsuri urgente: - ANULAREA imediată a măsurilor care vizează învăţământul preuniversitar şi superior (majorarea normei didactice, comasările haotice, tăierea burselor);

- RESTAURAREA statutului respectabil al profesorilor şi STOPAREA derapajelor ideologice în curricula şcolară. Niciodată în ultimele decenii profesorii nu au avut un statut mai precar: salarii mici, instabilitate legislativă, lipsă de predictibilitate. Toate acestea au generat o criză de vocaţie şi au dus la o degradare a prestigiului social. Respectul pentru această profesie a scăzut dramatic în rândul populaţiei şi, chiar mai grav, în rândul elevilor. Este nevoie urgentă de o reconstrucţie a educaţiei pe piloni puternici - un mediu profesional atractiv, stabil şi respectat, precum şi o salarizare competitivă pentru absolvenţii de universităţi. Este nevoie de acces la o formare continuă de calitate şi este necesar un sistem de protecţie în faţa schimbărilor legislative arbitrare. Un profesor respectat formează elevi respectaţi; un profesor motivat formează cetăţeni activi şi productivi. Renunţarea domnului Daniel David la funcţia de Ministru al Educaţiei şi Cercetării. Aceasta ar fi un act de igienă politică, un gest de respect faţă de profesori, elevi şi viitorul acestei ţări.

- ASUMAREA unui angajament public ferm pentru creşterea treptată, în următorii cinci ani, a finanţării educaţiei către pragul minim de 6% din PIB, esenţial pentru viabilitatea şi convergenţa cu standardele europene.

- INIŢIEREA unui dialog public autentic şi transparent cu toate părţile implicate – sindicate, asociaţii de părinţi, organizaţii studenţeşti, experţi independenţi – pentru a construi o strategie educaţională realistă, centrată pe nevoile copiilor şi ale societăţii, şi nu pe improvizaţii bugetare.

”Copiii României merită o educaţie de calitate, profesori respectaţi şi şcoli care să-i pregătească pentru viitor. Ministrul şi guvernul din care face parte au dovedit că nu înţeleg educaţia. Au tratat profesorii cu dispreţ, elevii cu indiferenţă, iar şcolile cu brutalitate birocratică. Prin această moţiune dorim să tragem un semnal de alarmă naţional: Educaţia este în pericol! Dacă nu o apărăm acum, vom pierde o generaţie întreagă! Vă chemăm să votaţi această moţiune, nu pentru noi, iniţiatorii acesteia, ci pentru copiii României, pentru viitorul ţării, pentru onoarea noastră ca parlamentari”, cere Opoziţia.

Un test foarte important, Daniel David va afla dacă își păstrează această funcție de ministru al Educației. 

Moțiunea simplă depusă de partidul AUR, principalul partid de Opoziție din România, va fi dezbătută și votată acum, în Parlament. 

Reprezentanții AUR acuză haosul pe care le creează aceste măsuri de austeritate ale lui Daniel David, și aici vorbim în principal de mărirea normei didactice și tăierile salariale. 

Daniel David a susținut de mai multe ori în spațiul public că nu își va da demisia, deși i s-a cerut acest lucru, pentru că - susține el - că nu s-ar face vreo schimbare. 

Ulterior, David și-a revizuit poziția și a afirmat că ar lua în calcul demisia din funcție în cazul în care moțiunea simplă depusă de reprezentanții AUR va trece va trece în Senat, mâine. 

În tot acest timp, au loc proteste în stradă, atât la ușa lui Daniel David, cât și în Piața Victoriei, unde ne așteptă ca din nou să vină mii de cadre didactice, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu o săptămână. 

Mai multe articole despre:
daniel david motiune aur