MENIU

Telegondola inaugurată de Elena Udrea, un adevărat eșec. Miliarde aruncate pe fereastră, investiții de mântuială

Telegondola inaugurată de Elena Udrea, un adevărat eșec

Celebra telegondolă din Piatra Neamț, care a fost inaugurată cu surle și trâmbițe de către Elena Udrea și primarului Gheorghe Ștefan, s-a dovedit a fi un eșec total. Văzut ca o adevărată investiție, proiectul nu a făcut decât să bage municipiul în datorii, iar firma care îl administra să dea faliment. 

Împreună cu o nouă pârtie și telescaun, telegondola a fost inaugurată în 2008 și era văzuta ca un proiect ce va crește atracția orașului. Investiția a costat nu mai puțin de 14 milioane de lei, iar la deschidere a fost prezentă chiar Elena Udrea, care pe atunci era ministru al dezvoltării și turismului. Si nu este singura investitie parafata de guvernarea PDL.

„Cred că toți cei de aici se bucură de plăcerea de a merge cu sania... Este frig, dar suntem la munte…”, spunea Elena Udrea în 2008.

La Piatra Neamt, Primăria a fost nevoită să ia credite pentru a face telegondola, credite care nu au fost acoperite nici până în prezent. Recent, autoritățile locale au decis să vândă stația de plecare a telegondolei pentru a mai putea recupera din datorii. În zonă se află și un hotel care nu a funcționat deloc.

Pârtia din Piatra- Neamt a fost deschisă ultima dată în iarna 2018-2019, iar pierderile au ajuns aproape la 300 de mii de lei. Biletele vândute nu au reușit să acopere nici măcar jumătate din cheltuielile pe electricitate și mentenanță. 

Mai multe articole despre:
Elena Udrea telegondola Elena Udrea