MENIU

Tăriceanu: Invalidarea referendumului reflectă lipsa de interes faţă de subiect

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că partidul său nu are de ce să facă o analiză a rezultatului referendumului, pentru că n-a fost implicat. Liderul Senatului a remarcat, totuşi, că lipsa cvorumului e un semn că tema nu este de interes.

"Referendumul nu a fost organizat de ALDE şi nu ne-am implicat, iar simpatizanţii şi membrii noştri au avut liberearea să voteze cum îi îndeamnă consţiinţa. Nu-mi place că rezultatul a fost interpretat ca o înfrângere pentru unii şi o victorie pentru alţii. Referendum e neconcludent pentru că nu s-a atins cvorumul necesar pentru validarea lui. Logica pe care o văd tot mai mult prezentă în societate şi la nivelul partidelor politice nou-apărute - USR, mişcarea domnului Cioloş - nu o înţeleg. Cred că trebuie găsit un numitor comun. Dacă fiecare avem poziţii cât mai radicale, mai extremiste, România nu va reuşi să progreseze," a declarat Tăriceanu.

"Rezultatul reflectă lipsa de interes a cetăţenilor pentru acest subiect, nu e nici înfrângere, nici victorie", a mai precizat şeful Senatului, care a adăugat că, având în vedere, scorul covârşitor în favoarea variantei DA, se poate spune, prin extrapolare, că opţiunea românilor a fost cât se poate de clar exprimată.

 

Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu