MENIU

Sute de zboruri anulate în Amsterdam din cauza ninsorilor

Sute de zboruri au fost anulate, un aeroport a fost închis și cursurile din școli suspendate luni, în timp ce traficul rutier și feroviar a suferit serioase perturbări în Olanda, plasată sub cod roșu în urma "căderilor abundente de zăpadă și riscului de polei" pe drumuri, relatează AFP.

Peste 400 de zboruri au fost anulate până la începutul prânzului pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, placa turnantă a traficului aerian din Europa, reprezentând o treime din totalul zborurilor.

Institutul regal olandez de meteorologie (KNMI) a declarat codul roșu pentru aproape întreg teritoriul, mai ales pentru zonele de centru și sud ale țării.

Până la 15 centimetri de zăpadă ar putea cădea în provinciile Zelanda (sud-vest) și Overijssel (nord-est), în apropiere de granița cu Germania. Codul roșu este declarat o dată pe an din cauza precipitațiilor abundente, a vânturilor violente, sau a poleiului, cum s-a întâmplat timp de trei zile și în 2016, potrivit lui Femke Goutbeek, purtătoare de cuvânt a KNMI, care a asigurat că nu este o noutate.

Și transportul public a fost perturbat, cu numeroase linii suspendate sau întârzieri înregistrare mai ales de compania de autobuze Arriva. 

Rețeaua ferată NS și-a redus luni numărul de trenuri în circulație, sfătuind călătorii să se întoarcă la casele lor cât mai repede posibil. Ninsoarea aduce însă și bucurie: sute de amatori de zăpadă au fost convocați pe Facebook pentru o mare bătaie cu bulgări, organizată după-amiază, la gara centrală din Haga.

Mai multe articole despre:
Amsterdam zboruri anulate aeroportul Schiphol