MENIU

Sute de mii de pastile folosite ca droguri, ridicate de procurorii DIICOT din casa unui bărbat din Arad

Droguri/ DIICOT
Droguri/ DIICOT

Lovitură pe piața drogurilor, după ce procurorii DIICOT au ridicat nu mai puțin de 450.000 de comprimate de medicamente, folosite ilegal. Pastilele, care erau folosite ca droguri, au fost găsite în locuința unui bărbat din Arad. 

 În urma percheziției, oamenii legii au descoperit mai multe cutii pe care bărbatul intenționa să le vândă. Pe lângă acestea, procurorii au mai găsit și 25 cartușe de vânătoare deținute în mod ilegal.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi a ajuns în fața magistraților, care au decis să îl trimită în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile. 

"La data de 10.02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. 
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că inculpatul, a procurat și deținut în vederea comercializării, cantități mari de droguri de risc, sub formă de comprimate (medicamente).

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la aceeași dată, în locuința acestuia, din municipiul Arad, au fost găsite și ridicate peste 200.000 comprimate conținând diazepam, aproximativ 180.000 comprimate conținând alprazolam și 61.000 comprimate cu substanță activă clonazepam.

De asemenea, au fost identificate și ridicate un număr de 25 de cartuşe de vânătoare, deținute ilegal.
La  aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile", au transmis reprezentanții DIICOT.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Arad.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Arad. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Mai multe articole despre:
pastile droguri diicot arad