MENIU

Surse Realitatea TV: "Asasinii" lui Dragnea erau recuperatori

Lovitură de teatru în scandalul presupusei tentative de asasinat, la adresa lui Liviu Dragnea. Potrivit unor surse Realitatea TV, cei 4 "asasini" nu sunt chiar un simplu produs al imaginaíei liderului PSD ci, ar fi, de fapt, recuperatori de bani din Brazilia, care ar fi venit să-l caute pe Dragnea la București, în primăvara anului trecut. 

Motivul ar fi fost, evident, recuperarea unor sume de bani pe care Liviu Dragnea le-ar fi împrumutat de la ei.

Potrivit acelorași surse, cei 4 s-ar fi temut că nu își vor mai primi banii, ca urmare a numeroaselor scandaluri în care e implicat Dragnea.

Aceleași surse mai spun că la vremea respectivă ar fi fost anunțat ministrul de Interne.

Pentru a clarifica aceste noi informaţii, Realitatea TV a făcut o solicitare către Ministeruuil de Interne, iar instituția a răspuns că ,,la nivelul conducerii M.A.I. nu există astfel de informații" și că situațiile prezentate nu sunt ,,în competența de soluționare a ministrului sau a conducerii ministerului". Totodată, MAI precizează că tipul faptelor la care se face referire intră în competența de cercetare și soluționare a unităților de parchet. 

Presupusele legături ale lui Liviu Dragnea cu Brazilia au apărut într-o serie de anchete Rise Project.

Liderul PSD este suspectat că ar fi folosit bani proveniți din afaceri corupte din România ca să-şi cumpere proprietăți pe plaja din Cumbuco, la 30 de kilometri de Fortaleza, capitala statului Ceara.

În martie 2018, Rise Project a scris că brazilienii au inițiat ancheta după ce procurorii din România au luat legătura cu ei. Potrivit unui procuror federal, cererea de asistență judiciară a venit, pe 25 iulie 2017, din partea Ministerului Public și a Poliției din România. 

Mai multe articole despre:
Dragnea