MENIU

SURSE: Florin Cîțu, ademenit cu șefia Senatului, dar și cu postul de la Finanțe

Florin Citu și KLaus Iohannis

PNL i-ar fi propus lui Florin Cîțu o serie de posturi importante, după ce acesta a făcut un pas în spate și a acceptat ca propunerea pentru fotoliul de premier să fie Nicolae Ciucă. Surse politice citate de Realitatea Plus au indicat faptul că una dintre oferte ar fi postul de președinte al Senatului, funcție deținută, încă, de USR.  

Florin Cîțu ar putea prelua șefia Senatului, au precizat surse politice petru Realitatea Plus, deși nu este clar scenariul prin care va fi înlăturată Anca Dragu, de la USR. Potrivit procedurilor, șeful unei camere își pierde fotoliul dacă partidul din care face parte îi retrage sprijinul.

Alte variante oferite lui Florin Cîțu ar fi să revină la Ministerul Finanțelor, pe care l-a condus în timpul guvernului Orban, sau să fie vicepremier. Sursele au indicat faptul că fostul premier n-ar mai dori să facă parte dintr-un cabinet pe care nu-l mai conduce.

După anunțul privind formula unui guvern minoritar PNL - UDMR, cele 2 partide urmează să definitiveze până sâmbătă listele cu propuneri pentru ocupare posturilor de conducere din ministerele care au fost deținute de USR Plus până la ruperea Coaliției.

Mai multe articole despre:
florin citu finante citu la senat citu la finante