MENIU

SURSE: Complex rezidențial, construit de proxeneți cu banii din prostituție! Un cunoscut cântăreț de muzică de petrecere beneficia de "serviciile" fetelor

Rețea prostituție - imagine cu notă sugestivă

Complex rezidențial ridicat din exploatarea sexuală a mai multor tinere! Acestea sunt bănuielile procurorilor anti-mafia care au desfințat două clanuri în Capitală. Membrii grupărilor convingeau victimele prin metoda "Loverboy". Fetele erau trimise la prostituție în București și în alte orașe din Europa. 

Procurorii DIICOT cred că din banii obținuți din prostituție proxeneții ar fi ridicat și un complex rezidențial, însă cercetările continuă în acest caz pentru a stabili cu exactitate care este proveniența banilor. 

Conform surselor din anchetă, citate de Realitatea PLUS, polițiștii ar fi găsit în aceste conturi nu mai puțin de un sfert de milion de euro.

Oamenii legii au acționat la 13 adrese din București și Ilfov și au fost reținuți 6 bărbați și o femeie sub acuzațiile de proxenetism, trafic de persoane și de minori. 

Fetele erau racolate prin metoda Loverboy și erau obligate să se prostitueze în țări precum Cipru, Olanda, Suedia, dar și Belgia. 

Percheziții au mai avut loc și la un hotel din Sectorul 5 al Capitalei, acolo unde ar fi avut loc întâlniri cu ora și două recepționere ar fi fost duse la audieri. 

În total, au fost ridicate 39 de persoane, printre care interlopul Sile Broscoi, dar și alți membri ai unor clanuri. În acest caz este implicat și cunoscutul cântăreț de muzică de petrecere Florin Salam, care, la rândul său, ar fi apelat la serviciile fetelor, spun surse din anchetă.