SUA nu renunță la Groenlanda. JD Vance: „Este rezonabil ca SUA să obțină anumite beneficii din asta”
Statele Unite nu renunță la interesul strategic față de Groenlanda, iar negocierile privind viitorul cooperării sunt abia la început, a declarat vicepreședintele american JD Vance, aflat într-o vizită oficială în Armenia.
Oficialul american a anunțat că discuțiile cu Groenlanda vor avea loc „în următoarele câteva luni” și a subliniat că Washingtonul trebuie să obțină beneficii concrete pentru investițiile făcute în securitatea regiunii arctice.
„Groenlanda este foarte importantă pentru securitatea națională a Statelor Unite. Dacă vom investi în protejarea Arcticii și vom plăti o parte semnificativă din costuri, este rezonabil ca SUA să obțină anumite beneficii din asta”, a afirmat JD Vance, potrivit The Guardian.
Vicepreședintele american a insistat că Arctica reprezintă o miză strategică majoră într-un context geopolitic tot mai tensionat și a reluat criticile implicite la adresa unor aliați occidentali, susținând că „unii dintre aliații noștri au investit prea puțin în securitatea Arcticii”.
Reacția Groenlandei la negocierile cu SUA
Ministrul de externe al Groenlandei, Vivian Motzfeldt, a confirmat că dialogul cu Statele Unite este în desfășurare, dar a avertizat că pozițiile părților nu sunt încă aliniate.
„Nu suntem încă acolo unde vrem să fim. Este prea devreme să spunem unde vom ajunge în final”, a declarat Motzfeldt, într-o conferință de presă la Nuuk, alături de omologii săi din Danemarca și Canada.
Regiunea arctică a devenit în ultimii ani un punct-cheie al competiției geopolitice globale, pe fondul schimbărilor climatice, al interesului pentru resursele naturale și al importanței rutelor maritime strategice.