MENIU

SUA anunță că rușii fură grâu ucrainean pentru a-l vinde - Situație incredibilă

Grau

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a apreciat luni "credibile" informaţiile potrivit cărora Rusia "fură" exporturile de cereale ucrainene, blocate din cauza conflictului, "pentru a le vinde în propriul profit", notează AFP.

"Totul este deliberat", a spus el în cursul unei conferinţe virtuale despre insecuritatea alimentară, acuzându-l pe preşedintele rus Vladimir Putin că recurge la "şantaj" pentru a obţine ridicarea sancţiunilor internaţionale împotriva invaziei Ucrainei.

Secretarul de stat american a estimat că Moscova a început, de asemenea, să-şi păstreze propriile exporturi de alimente, după ce a impus o "blocadă navală în Marea Neagră care împiedică transportul recoltelor ucrainene" în întreaga lume.

Cotidianul New York Times a raportat că Washingtonul a avertizat 14 ţări, în principal din Africa, la jumătatea lui mai, că nave de marfă ruseşti transportau "cereale ucrainene furate". Antony Blinken s-a referit la acest articol din cotidianul american, fără a confirma, însă, direct alerta adresată ţărilor africane.

Ambasadorul ucrainean la Ankara a acuzat vineri Rusia că "fură" şi exportă cereale ucrainene, în special în Turcia.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus luni că 20 până la 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în prezent în Ucraina din cauza războiului, volum care s-ar putea tripla până în toamnă.

"Avem nevoie de coridoare maritime şi discutăm acest lucru cu Turcia şi Marea Britanie", precum şi cu ONU, a afirmat el.

Conflictul ruso-ucrainean opune de la 24 februarie cele două superputeri cerealiere - Rusia şi Ucraina asigură ele două 30% din exporturile mondiale de grâu. Acesta a provocat o creştere a cursului cerealelor şi uleiurilor, ale căror preţuri le-au depăşit pe cele atinse în timpul primăverii arabe din 2011 şi al "revoltelor foamei" din 2008. 

Mai multe articole despre:
grau razboi in ucraina rusia