MENIU

Statistică îngrijorătoare. Un angajat român din doi spune că-i sunt încălcate drepturile la muncă

Fabrică de încălțăminte/arhivă

Sondajele arată că românii nu se simt deloc confortabil la locul de muncă. Unul din doi angajaţi români susţine că îi sunt încălcate drepturile la locul de muncă actual, relevă rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.

Conform companiei de recrutare online, 86% dintre cei chestionaţi spun că le-au fost încălcate drepturile cel puţin o dată de-a lungul vieţii profesionale, iar respectarea concediului de odihnă şi a programului de lucru, declararea întregului salariu în contractul de muncă sau plata orelor suplimentare se află pe lista drepturilor la care ţin cel mai mult angajaţii.

Peste un sfert dintre respondenţi (25,4%) susţin că sunt afectaţi cel mai mult atunci când nu îşi pot lua concediu de odihnă când vor sau cât vor, în timp ce 22% sunt deranjaţi de faptul că au fost obligaţi să facă ore suplimentare, iar 18,5% afirmă că acele ore nu au fost plătite extra.

Mai mult, 9,1% din totalul angajaţilor au fost chemaţi să lucreze şi în weekenduri, deşi fişa postului presupunea un program exclusiv de luni până vineri. În plus, 8,1% au fost plătiţi la negru, iar lista drepturilor încălcate cel mai frecvent continuă cu concedieri fără preaviz, concedieri în perioada sarcinii sau imediat după revenirea din concediul de maternitate.

Potrivit sursei citate, există factori care i-ar putea face pe salariaţi să treacă mai uşor cu vederea anumite abateri. Astfel, o treime dintre participanţii la sondaj au recunoscut că ar putea trece peste nerespectarea unor drepturi dacă ar avea un salariu foarte mare, 20% ar face acest lucru dacă respectivele drepturi nu ar fi cu adevărat importante pentru ei, în timp ce 36% cred că nimic nu i-ar putea face să accepte o asemenea situaţie.

Pe lista drepturilor la care angajaţii ţin cel mai mult se află: concediul de odihnă şi posibilitatea de a-şi lua zile libere oricând îşi doresc (în limita numărul de zile libere care le revin în fiecare an), respectarea programului de muncă, declararea întregului salariu în contractul de muncă, plata orelor suplimentare şi să nu fie supravegheat video fără acord.

Sondajul a fost realizat în luna mai a acestui an, pe un eşantion de 1.642 de angajaţi.