MENIU

Starea răniţilor din Colectiv. 14 persoane, în stare gravă. 5 pacienţi au fost externaţi

Ministerul Sănătății a anunţat că în unitățile sanitare din România au rămas internate un număr de 62 de persoane, din care 14 în stare critică și gravă. Până în prezent, au fost externate 20 de persoane.

UPDATE. Cei trei răniți în incendiul din clubul Colectiv, care mai sunt internați la Spitalul 'Sfântul Ioan', se află la Terapie Intensivă, în stare gravă, a declarat vineri medicul Carmen Giuglea.

"Mai sunt internați în spital 3 pacienți răniți în clubul Colectiv, toți la Terapie Intensivă, prezentând stare gravă", a afirmat medicul chirurg plastician.

Starea pacienților internați la Spitalul de Arși este staționară, a declarat, vineri dimineața, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Adrian Stănculea.

UPDATE.  62 de pacienţi mai erau internaţi vineri dimineaţa. 14 în stare critică

Ministerul Sănătăţii anunţă că vineri dimineaţă în spitalele din Capitală mai erau internaţi 62 de pacienţi, dintre răniţii din Colectiv, 14 dintre ei fiind în stare critică, în timp ce cinci au fost externaţi în ultimele două zile.

Dintre cele cinci persoane externate, patru au părăsit spitalul joi, iar una miercuri. Este vorba despre un pacient de la Spitalul "Sf. Ioan", doi de la "Sfântul Pantelimon", şi doi de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În unităţile sanitare din străinătate au fost transportate 37 de pacienţi, însă opt au decedat - trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia şi unul în Franţa.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 13 zile de la tragedie au decedat alte 27 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 54.

Un alt tânăr rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit, joi, la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 54.

Datele pentru fiecare unitate sanitară din ţară:

Spitalul de Arşi – 14 pacienţi

Spitalul Bagdasar Arseni – 12 pacienţi

Spitalul Grigore Alexandrescu – 6 pacienţi

Spitalul Sfântul Ioan – 4 pacienţi

Spitalul Elias – 6 pacienţi

Spitalul Militar Central – 6 pacienţi

Spitalul Sfântul Pantelimon – 2 pacienţi

Spitalul de Urgenţă din Bucureşti – 3 pacienţi

Spitalul Universitar – 8 pacienţi

Spitalul Dimitrie Gerota – 2 pacienţi

Spitalul Agrippa Ionescu – 2 pacienţi

Spitalul CC Iliescu – 1 pacient

UPDATE. Spitalul Elias mai are internate şase persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, trei sunt la secţia de Terapie Intensivă, dintre care unul în stare gravă, cu traheostomie şi ventilat mecanic, a declarat, joi, pentru Mediafax, directorul medical Dana Safta.

Alţi trei pacienţi sunt în secţia de Chirurgie Plastică, starea lor fiind bună, iar evoluţia favorabilă, a spus dr. Dana Safta.

Pacientul transferat, în urmă cu două zile, de la Spitalul Elias la Institutul "C.C. Iliescu" este stabil hemodinamic şi respirator, a precizat directorul medical.

"Pacientul care a fost transferat la Institutul «C.C. Iliescu» este stabil hemodinamic şi respirator, este cu oxigenare extracorporală. Potrivit managerului Institutului «C.C. Iliescu», Şerban Bubenek, după ce a fost conectat la aparatul de oxigenare extracorporală, starea pacientului a devenit stabilă hemodinamic şi respirator. Prognosticul rămâne însă rezervat", a mai spus directorul medical.

Datele pentru fiecare unitate sanitară:

- Spitalul de Arși -14 pacienți

- Spitalul Bagdasar Arseni – 13 pacienți

- Spitalul Grigore Alexandrescu –6 pacienţi

- Spitalul Sfântul Ioan – 4 pacienți

- Spitalul Elias – 6 pacienți

- Spitalul Militar Central - 6 pacienți

- Spitalul Sfântul Pantelimon- 2 pacienți

- Spitalul de Urgență din București – 3 pacienți

- Spitalul Universitar- 8 pacienți

- Spitalul Dimitrie Gerota- 2 pacienți

- Spitalul Agrippa Ionescu – 2 pacienți

- Sptalul CC Iliescu – 1 pacient

Un număr de 37 de persoane au fost transferate în unități sanitare, după cum urmează:

Austria – 2 persoane în stare stabilă

Belgia– 8 persoane în stare stabilă (toți sunt programați în această săptămână la intervenții chirurgicale)

Au apărut primele semne de evoluție medicală pozitivă în situația tuturor pacienților internați în unitățile sanitare din Belgia.Doi psihiatri români acordă asistenţă de specialitate pacienţilor, dar şi membrilor lor de familie, în funcţie de necesitate. Ambii psihiatri colaborează îndeaproape şi cu preotul ortodox care este zilnic alături de pacienţi.

Olanda– 8 persoane, din care 2 decese și 6 persoane în continuare în stare stabile

Franța – 1 transfer care s-a soldat cu decesul pacientului.

Germania- 5 persoane- 3 persoane care au plecat pe cont propriu (printre care un cetățean german) și 2 persoane transferate

Marea Britanie– 9 persoane, din care 3 decese și alte 6 persoane stare stabilă

Norvegia – 1 persoană stabilă

Israel – 3 persoane, din care 1 deces, o persoană în stare stabilă și 1 persoană în stare instabilă transferată în ATI