MENIU

Stare de ALERTĂ pentru încă 30 de zile. Prima seară când terasele s-au închis la miezul nopții

Starea de alertă a fost din nou prelungită, de astăzi, cu încă 30 de zile. Cea mai importantă schimbare vizează terasele din București și din județele puternic afectate de epidemie. Programul a fost prelungit cu încă o oră, până la miezul nopții. 

Pentru a treia oară, starea de alertă a fost prelungită. Cele mai multe reguli nu se schimbă, din cauza exploziei de infectări. Asta înseamnă că restaurantele rămân închise. Însă, programul teraselor a fost prelungit cu o oră în județele în care se închideau la 23. Măsura este valabilă și în București. 

Cei mai mulți tineri spun că, indiferent de ora închiderii, ziua este aglomerat la terase. 

Chiar și la orele amiezii, centrul vechi din București este plin. În ciuda restricțiilor și a numărului mare de cazuri, turiștii din străinătate nu lipsesc.

Oamenii infectați vor putea fi în continuare internați în spital cel puțin două zile, măsură care poate fi luată și în cazul localităților cu rată mare de transmitere a virusului. În septembrie, ne putem aștepta chiar și la 2.800 de cazuri zilnic, potrivit unei previziuni sumbre.

Mai multe articole despre:
stare de alerta