MENIU

Soțul Elenei Udrea aruncă bomba, în exclusivitate la Realitatea Plus: ”S-a îmbolnăvit din cauza stresului și a supărării”

Soțul Elenei Udrea aruncă bomba, în exclusivitate la Realitatea Plus

Adrian Alexandrov, soțul Elenei Udrea, a dezvăluit, marți, la scurt timp după ce Judecătoria Ploiești a admis cererea de eliberare condiționată a fostului ministru al Turismului, în exclusivitate la Realitatea Plus, că soția sa s-a îmbolnăvit din cauza stresului și a supărării. Mai mult, el a afirmat că fosta blondă de la Cotroceni a primit vesea eliberării sale de pe patul de spital și că nu au putut să se bucure împreună de ea. 

”Am fost mai devreme la ea în vizită, starea ei este un pic mai bună, dar în continuare trebuie ținută sub control, deci cel mai probabil o să mai fie ținută o zi sau două internată până când se va mai stabiliza un pic situația ei.

Din nefericire, după ce am plecat de la ea, de la vizită, am aflat și eu ulterior vestea. Nu am apucat să ne bucurăm împreună de vestea pe care am aflat-o cu toții, în urmă cu câteva minute”, a declarat soțul Elenei Udrea, la Realitatea PLUS. 

Întrebat dacă fostul ministru al Turismului era îngrijorat de faptul că magistrații ar putea să îi respingă cererea de eliberare condiționată, Adrian Alexandrov a răspuns: ”Sigur că mereu te aștepți și la o soluție care nu îți este favorabilă, dar în ciuda tuturor încercărilor ea a continuat mereu să creadă și să rămână optimistă, să aștepte o decizie în favoarea ei, o decizie care să îi permită eliberarea”.

Totodată, soțul Elenei Udrea a subliniat că problema medicală cu care se confruntă aceasta acum a fost determinată de stres. 

”Am vorbit și eu cu mai mulți medici pentru că nu știam exact din ce cauză a apărut problema ei medicală și să știți că majoritatea au spus că aceasta se face pe fond de stres. Acum, eu nu cred că doar ultima decizie i-a indus această situație sau stare. Cred că a acumulat în toți acești ani atâta stres și atâta supărare încât probabil organismul a cedat și tot stresul ăsta s-a acumulat într-o porblemă pe care pe care am văzut-o cu toții zilele trecute”, a mai spus acesta. 

Întrebat dacă crede că procurorii DNA vor face recurs în acest caz, bărbatul a răspuns: ”Noi sperăm din suflet să nu, dar ne așteptăm și la varianta că acest lucru se va întâmpla. Am citit în presă că cei de la DNA nu au făcut contestație în alte cazuri și ne dorim să nu facă contestație nici în cazul ei pentru că vedeți, comisia din penitenciar a propus-o spre eliberare, judecătorii au decis că poate fi eliberată. Cred că cu toții ne dorim să fie eliberată și să ajungă acasă lângă fetița ei”. 

Mai mult, el a subliniat că Eva, fiica Elenei Udrea, ”nu știe, până nu intră pe ușă, până nu o vedem în casă, nu va ști că a fost eliberată. Nu vrem să îi creăm așteptări”. 

Mai multe articole despre:
eliberare Elena Udrea sot