MENIU

Sorin Strutinsky, dat în urmărire de poliție! Milionarul lui Mazăre a dispărut după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare

Sorin Strutinsky Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Sorin Strutinsky, condamnat, luni, la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție, a dispărut și a fost dat în urmărire națională, a anunțat luni Realitatea PLUS. 

 

Politia Romana a postat anuntul cu condamnarea lui Sorin Strutinsky la rubrica "Persoane urmarite". Poliția nu l-a găsit la domiciliu. Potrivit IPJ Constanța, Strutinsky nu s-a prezentat până la această oră la poliție.

„Dacă nu se va prezenta în vederea încarcerării vom urma pașii legali. Încă nu au ajuns documentele la noi”, ne-a declarat Mihaela Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

 Poliția Constanța a transmis, luni, că polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale fac cercetări pentru identificarea unui bărbat de 53 de ani, din Constanța, persoana în cauză fiind dată în urmărire națională.

„În continuare, polițiștii desfășoară activități pentru emiterea unui mandat european de arestare și a cererii de urmărire internațională pe numele acestuia”, spun reprezentanții Poliției Constanța.

„În cursul zilei de astăzi, pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanța.

Sorin Strutinsky,  partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, a fost condamnat, luni, definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență, fals în înscrisuri, instigare la spălare de bani. În martie 2015 a fost trimis în judecată pentru aceste infracțiuni.

Sentinţa dată luni de magistrații Curţii de Apel Constanţa a majorat sentinţa Tribunalului Constanţa dată în prima instanţă, respectiv de 7,4 ani de închisoare.

Acuzațiile aduse lui Strutinsky

În februarie 2015 a fost ridicat de procurorii DNA, petnru trafic de influență. Primele acuzații erau că Sorin Strutinsky ar fi primit de la reprezentantul unei firme peste 635.000 de lei şi 25.000 de euro, pentru a interveni la funcţionari ai Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa să plătească lucrările executate de societate, în baza unui contract, potrivit DNA. El a fost trimis în judecată în martie 2015, pentru patru infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani. Atunci, procurorii DNA Constanța i-au pus sechestru pe bunuri mobile și imobile în valoare de 1.892.844,97 de lei pentru a recupera prejudiciul. 

Conform DNA, în cursul anului 2009, Gabriel Sorin Strutinsky a pretins de la un denunțător 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunțător, în baza a trei contracte încheiate cu D.A.D.L. (Direcția Apelor Dobrogea Litoral). În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor D.A.D.L. și asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate referitoare la plata prețului către societatea comercială respectivă. Ulterior, Strutinsky a primit de la denunțător, suma totală de 1.286.958,17 de lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de afacerist, respectiv S.C. New Home Construct SA, S.C. Mehmetoglu SRL, SC Neferimn SRL, SC Panel Building System SRL și CDS Project SRL.

Ulterior, Strutinsky i-a determinat pe reprezentanții acestor societăți să falsifice acte în contabilitate pentru a justifica banii primiți de la denunțător.

În alt caz de trafic de influență, din 2012 de această dată, Strutinsky a pretins de la același denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de firma denunțătorului, în baza unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța (extinderea unei dane din portul Constanța). În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky , prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata banilor, în baza contractului. Pe parcursul desfășurării activității infracționale, după ce societatea beneficiară a contractului de lucrări a încasat suma de aproximativ 5.000.000 de lei, denunțătorul a renegociat, în data de 11.01.2015, cu Strutinsky, suma pe care acesta din urmă o pretindea, de la 10%, la 8%, respectiv, între 400.000 și 500.000.

Sorin Strutinsky mai are o condamnare la 7 ani și 10 luni cu executare în dosarul ”Polaris”, alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani și 10 luni și Eduard Martin, patronul firmei de salubrizare, care a fost condamnat la 5 ani și 6 luni cu executare. Decizia nu este definitivă.

Cine este Strutinsky, apropiatul lui Mazăre

Sorin Strutinsky, om de afaceri din Topul Forbes, era acționar în urmă cu 5 ani la peste 40 de companii și preşedinte al Soti Cable Neptun SRL şi al CVM Tomis Constanţa. 

Sorin Strutinsky este apropiat al fostului primar PSD al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, cu care era asociat în mai multe firme. El a fost numit de presă „trezorierul" tandemului Mazăre - Constantinescu (Nicușor Constantinescu, fostul președinte alConsiliului Județean Constanța - n.red.) și abonat la contractele cu primăria Constanța. 

Botoşăneanul Sorin Strutinsky a fost coleg cu Radu Mazăre la Universitatea de Marină Civilă, specializarea Eletrotehnică, numai că a absolvit-o cinci ani mai târziu decât primarul Constanţei.

Sorin Strutinsky a început ca acţionar la Neptun TV, alături de foştii colegi de la Institut, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, jurnaliști atunci. A absorbit SOTI TV, înfiinţată din donaţiile familiei Raţiu după Revoluţie. Soti Cable Neptun SRL a fost înfiinţată în 1993. Cei trei au fost colegi la Institutul de Marină din Constanța și au intrat în afaceri în 1990, editând săptămânalul local "Contrast", transformat ulterior în cotidianul "Telegraf" și apoi în trust de presă.

Sorin Strutinsky: Chiar nu aveţi ruşine?  Vreţi să plecăm din ţară?  Dacă nu ne mai găsiţi la următorul control, ce faceţi?

În decembrie 2014, în momentul în care inspectorii ANI au sesizat DNA cu privire la posibila săvârşire de către Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, a infracţiunii de conflict de interese, Sorin Strutinsky a sărit în apărare edilului Constanței, printr-un text extrem de virulent.

Numele lui Sorin Strutinsky a fost menționat de ANI în contextul unor relații suspecte cu Radu Mazăre, care „în calitate de reprezentant al municipiului Constanţa, a semnat cinci contracte şi un acord-cadru (cu cinci contracte subsecvente) încheiate între Primăria Constanţa şi două societăţi comerciale (SC Conpress Holding SRL şi SC Soti Cable Neptun SRL), care îl au ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale".