MENIU

Șofer român de TIR, amendă penal de cu un milion de euro. Cum a încercat să-i aburească pe judecătorii francezi

Foto: Arhivă

 Un șofer român de camion, care a fost prins când transporta 160 de kilograme de canabis, a fost condamnat la 4 ani de închisoare și 1 milion de euro amendă. Când a fost prins, bărbatul a declarat inițial că nu știa ce transportă, apoi că avea probleme cu banii și că nu știa că transportă o marfă ilegală în Germania.

Totul s-a întâmplat spre finalul lunii ianuarie a acestui an, când șoferul de camion transporta legume în momentul în care a fost arestat de polițiștii francezi. Vameșii au confiscat din vehiculul său șase saci în care se aflau aproape 160 de kilograme de canabis. Camionul plecase din Spania și avea ca destinație Germania, potrivit Realitatea Plus.

 

La audieri, bărbatul a declarat inițial că nu știa ce era în TIR și că el știa că transportă legume. Pus în fața evidenței, el a recunoscut că a făcut-o pentru că avea multe datorii și nu s-a gândit la consecințe. 

 

Șoferul are în România un apartament, dar și-a construit o casă în sudul Spaniei, fără să fie clară sursa banilor. 

 

Mai multe articole despre: