MENIU

Soarta datornicilor în franci elveţieni, decisă în comisii: Băncile, obligate să convertească în lei

<p>Conversia creditelor &icirc;n franci elveţieni </p>

Proiectul care ar urma să permită conversia creditelor din franci elvețieni în lei a fost discutat luni în comisiile de specialitate. Comisia a decis, prin raportul emis, ca băncile să fie obligate să convertească datoriile din frranci în lei. Decizia finală va fi luată de plen, prin vot.

Soarta datornicilor în franci elveţieni va fi decisă săptămâna aceasta, marţi proiectul urmând să primească votul final.

Datornicii cer parlamentarilor ca rambursarea creditelor în valută să se facă fie la cursul "istoric", de la data semnării contractului de credit, fie la un curs mai mic decât cel al piețe.

În ultima dezbatere din comisia parlamentară, politicienii au dezbătut, totuși, pe marginea proiectului și au căzut de acord că vor ca prin lege să fie convertite doar creditele în franci elvețieni, la cursul de la data acordării.

Ce a rămas stabilit este că parlamentarii se vor întruni luni pentru a discuta din nou pe marginea proiectului de lege și că se pleacă de la conversia la cursul istoric.

BNR a atras atenţia că introducerea legii ar aduce un cost adiacent de 2,4 miliarde lei şi ar pune presiune pe solvabilitatea din sistemul bancar. Şi bancherii au avertizat că legea ar aduce probleme României.