MENIU

Situaţie incredibilă într-un spital din România: BOLNAVII DE TBC, INTERNAŢI LA COMUN

Bolnavii de TBC au fost internaţi în acelaşi salon cu alţi pacienţi

Bolnavii de TBC, internaţi în acelaşi salon cu alţi pacienţi. Se întâmplă la Timişoara, la Spitalul Victor Babeş. Situaţia este cu atât mai revoltătoare, cu cât medicii au reuşit să le găsească loc în saloane separate atunci când o echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a mers în inspecţie, scrie Hotnews.

Pacienţii Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara au recunoscut că au fost mutaţi în alte saloane cu câteva zile înaintea vizitei reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De asemenea, surse din cadrul OMS au confirmat pentru Hotnews situaţia de la spitalul timişorean. În tot acest timp, medicii şi conducerea unităţii au încercat să ascundă problema.

Contactat de jurnaliştii Hotnews, şeful secţiei Pneumologie I, doctorul Dorin Vancea, a spus că nu este abilitat să vorbească despre acest caz, în timp ce directoarea interimară, Voichiţa Lăzureanu, a negat aceste informaţii.

"Pacienţii au stat separat. Cel puţin pe hârtie erau separat. Eu nu pot verifica în fiecare zi cine cu cine este în salon. Probabil că, dintr-un exces de zel, s-a luat această măsură, că vine comisia şi... să schimbăm ceva. Nu are relevanţă ce spune un pacient sau altul", a declarat directoarea interimară a spitalului, Voichiţa Lăzureanu.

România ocupă primul loc în rândul ţărilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte cazurile tuberculoză.

Mai multe articole despre:
PACIENŢI TBC timişoara pacienţi TBC