MENIU

Sinteză DNA pe luna decembrie: 34 de inculpați în doar 9 dosare

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate în luna decembrie 2015, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă.

Vă prezentăm mai jos dosarele instrumentate de procurori în luna decembrie, care nu au fost mediatizate până în acest moment:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată,

în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, a inculpatului Rami Ghaziri, cetățean francez, rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat,

- evaziune fiscală, în formă continuată,

- spălare a banilor, în formă continuată,

în lipsă, a inculpaților:

Emile George Kharrat, cetățean român și libanez, reprezentant al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat,

- evaziune fiscală, în formă continuată,

- spălare a banilor, în formă continuată,

Ezzedine Maher Bou, cetățean libanez, cu reședința în România, și Eduard-Orlando Burlacu, administratori ai unor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- inițiere a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

în stare de arest la domiciliu într-o altă cauză, a inculpaților:

Mahmoud Sleiman Moubarak, cetățean englez, rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

Abdulmounim Alzaid, cetățean sirian, rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

Hussein Zayed, cetățean sirian rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- sprijinirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

și în stare de libertate a inculpaților:

Emilia Nae, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- sprijinirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

Ionela Alina Marin, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- sprijinirea unui grup infracțional organizat,

- evaziune fiscală, (3 infracțiuni, din care două comise în formă continuată,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată,

Ali Chraif, cetățean român și libanez, reprezentant al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- sprijinire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani,

Daniel Marian Raicu, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

- sprijinire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În perioada iulie 2010 - august 2012, inculpatul Ghaziri Rami, în calitate de administrator al mai multor societăți comerciale, a constituit alături de inculpații Kharrat Emile George, Moubarak Mahmoud Sleiman, Alzaid Abdulmounim și Zayed Hussein pe de o parte, respectiv alături de inculpații Kharrat Emile George, Bou Ezzeddine Maher și Burlacu Eduard Orlando pe de altă parte, două grupuri infracționale organizate în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni de evaziune fiscală.

Acest lucru a fost posibil prin evidențierea, în acte contabile, a unor operațiuni comerciale intracomunitare fictive, prin folosirea unor circuite economice deja formate și societăți comerciale coordonate de membrii grupului, totul având ca scop deducerea ilegală a T.V.A..

Aceste persoane au fost sprijinite în realizarea activităților infracționale de către inculpații Nae Emilia, Raicu Daniel Marian, Chraif Ali și Marin Ionela Alina.

Astfel, în perioada respectivă, inculpatul Ghaziri Rami, alături de inculpatul Kharrat Emile George, a evidențiat în actele contabile a trei societăți comerciale cu profil avicol operațiuni fictive (1615 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de T.V.A.) către firme de tip fantomă din Bulgaria, Cipru și Ungaria.

Aceasta a fost posibilă prin folosirea unui lanț de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe societăți comerciale tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului în sumă de 107.153.731 lei, reprezentând T.V.A. dedus ilegal.

În perioada 17 septembrie 2010 – 12 octombrie 2012, inculpatul Ghaziri Rami, beneficiind de ajutorul aceleiași persoane, cu rea credință, a depus la organele fiscale un număr de 54 cereri privind rambursarea /compensarea de T.V.A. (aferente celor 1615 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară), pentru care a beneficiat fără drept de suma de 85.993.395 lei.

În perioada 26.10.2010 - 29.11.2012, inculpatul Ghaziri Rami, alături de inculpatul Kharrat Emile George, ca urmare a restituirii, de către organele fiscale, în conturile a trei societăți comerciale, a sumei 60.686.821 lei (reprezentând T.V.A. rambursată ilegal) a introdus-o în circuitul economic (prin multiple plăți având drept justificare - plăți furnizori, restituire credit, consultanță către companii off-shore, achiziții imobiliare supraevaluate de la firme controlate de inculpat), în scopul ascunderii originii ilicite a provenienței acesteia.

În realizarea acestui mecanism infracțional, inculpații Ghaziri Rami și Kharrat Emile George au beneficiat de sprijinul inculpaților Zayed Hussein, Alzaid Abdulmounim, Moubarak Mahmoud Sleiman și Chraif Ali. Acesta din urmă, la data de 26 martie 2012, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală, a semnat un contract privind vânzarea, la un preț supraevaluat, a unui teren intravilan în suprafață de 42.000 mp, situat în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, către o societate administrată/reprezentată de inculpatul Ghaziri Rami.

În perioada 08 iulie 2010 - 06 august 2012, inculpata Nae Emilia, în calitate de referent în cadrul uneia dintre firmele administrate de Ghaziri Rami, beneficiind de ajutorul inculpatului Raicu Daniel Marian, a întocmit, în mod nereal, documentele de transport aferente simulării livrărilor comunitare, în scopul creării aparenței unor tranzacții reale.

Totodată, aceștia s-au asigurat și de procurarea unor documente care să ateste, la un eventual control, deplasarea mijloacelor de transport pe teritoriul Bulgariei, respectiv bonuri privind achitarea taxei de pod, vignete, etc, în vederea deducerii ilegale a T.V.A.

De asemenea, inculpata a mai ținut legătura cu persoanele interpuse (administratori ai unor societăți de tip fantomă), cărora le-a achitat periodic sume de bani pentru faptul că au acceptat înființarea în numele lor a unor astfel de societăți și au păstrat confidențialitatea adevăratului rol îndeplinit de aceștia, mijlocind totodată relațiile dintre membrii grupului, în ceea ce privește situația exactă a operațiunilor intracomunitare simulate.

În perioada 08 iulie 2010 – 30 iunie 2012, inculpata Marin Ionela Alina, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale, a evidențiat în actele contabile ale societăți operațiuni fictive (213 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de T.V.A.) către societăți comerciale de tip fantomă din Bulgaria, Cipru și Ungaria, prin folosirea unui lanț de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe societăți comerciale tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului în sumă de 15.926.386 lei reprezentând T.V.A. dedus ilegal.

În perioada 15 februarie 2011 – 08 august 2012, inculpata Marin Ionela Alina, în aceeași calitate, cu știință, a depus fără drept la organele fiscale un nr. de 8 cereri privind rambursarea /compensarea de T.V.A. (aferente celor 213 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară) pentru care a beneficiat fără drept de suma de 8.315.267 lei reprezentând T.V.A. rambursată/compensată ilegal.

La data de 08 martie 2013, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale, inculpata Marin Ionela Alina, cu știință, a declarat în mod fictiv la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea sediului social al firmei pe care o reprezenta.

De asemenea, la data de 15 decembrie 2010, aceeași inculpată a semnat, fără a deține vreo calitate în cadrul societății off-shore Davana Holding Panama, un contract de consultanță și asistență managerială, încheiat între această firmă și una din firmele administrată de inculpatul Ghaziri Rami, cunoscând fictivitatea acestuia, dar și destinația ulterioară a sumelor de bani.

În baza acestui contract, în perioada 22.12.2010 - 23.08.2013, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală, inculpata Marin Ionela Alina a efectuat plăți cu titlu de avans achiziție echipamente în contul Davana Holdings SA Panama, în valoare totală de 7.312.781,85 lei”.

Prejudiciul total cauzat bugetului statului este în sumă de 107.153.731 lei (25.035.918 euro).

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin a două dintre firmele inculpatului Ghaziri Rami.

De asemenea, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înființarea popririi asupra sumelor de bani existente în conturile inculpatului Ghaziri Rami.

Totodată, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra părților sociale pe care inculpații Ghaziri Rami și Kharrat Emile George le dețin la mai multe societăți comerciale.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, a următorilor inculpați:

Cosmina Râmbu, consilier în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- fals intelectual, în formă continuată (3 acte materiale),

Oana Elena Țoptea (fostă Hanganu), consilier in cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- fals intelectual, în formă continuată (3 acte materiale),

Irina Mihaela Rață-Hăpăleț, consilier în cadrul Direcției Proiecte si Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași și membru al comisiei de recepție, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- fals intelectual,

Neculai Ilie, reprezentant al SC Laser Co SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual,

Victor Chirilă, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, consilier județean in cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, pentru comiterea infracțiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- complicitate la fals intelectual,

Luminița Căuș, membru al comisiei de recepție, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Doinița Paula Hordila, membru al comisiei de recepție, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- fals intelectual,

Daniela Maricela Lupu, membru al comisiei de recepție și gestionar al Magaziei Centrale a Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- fals intelectual,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În luna august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției, prin procedura „cerere de ofertă”, de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de S.C. Laser Co S.R.L. și semnat la 27 septembrie 2013 (a se vedea comunicatul nr. 1212/VIII/3 din data de 03 iulie 2015).

Potrivit documentației de atribuire, ofertei depuse de societate și contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire materiale de promovare a județului Iași ar fi trebuit să constea în:

- realizarea (concepție și design) a unui catalog de prezentare a județului Iași în limba română și în limba engleză și tipărirea acestuia în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 169.000 lei,

- tipărirea unei broșuri, bilingve, cu proiectele Consiliului Județean Iași, în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 16.700 lei,

- tipărirea unui calendar de evenimente al Județului lași, corespondent anului 2014, în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 8400 lei,

- tipărirea unor mape de prezentare a județului lași, în 1000 de exemplare, servicii având o valoare de 8.400 lei,

- tipărirea unor hărți turistice ale județului lași, în 5000 de exemplare, servicii având o valoare de 42.000 lei,

- realizarea unor magneți, 300 de bucăți, având o valoare de 3300 lei,

- realizarea (concepție și execuție) unui film de prezentare al județului lași și imprimarea acestuia în 1000 de exemplare DVD, însoțite de carcasă, servicii având o valoare de 27.000 lei,

- furnizarea a 2 bucăți suport broșuri, cu o valoare de aproximativ 1.700 lei,

- furnizarea a 200 stick-uri USB, tip business - card, personalizate, cu o valoare de 5.960 lei,

- furnizarea unui număr de 2.000 de pixuri metalice și de plastic, personalizate, cu valoare de 18.000 lei,

- realizarea unui număr de 6.000 de sacoșe de carton și de plastic, personalizate, cu o valoare de 29.000 lei,

- o prezentare în format PowerPoint a proiectelor județului Iași, în limba română și în limba engleză, cu o valoare de 5.622 lei.

În data de 19 decembrie 2013, între Consiliul Județean lași și SC Laser Co SRL, a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr inferior de repere, față de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate si primite:

- albumele de prezentare,

- broșurile

- DVD-urile cu filmul de prezentare a județului Iași

- machetele cu proiectul conceperii și design-ului acestora.

Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de 213.005,71 lei.

În luna decembrie 2014, inculpatul Chirilă Victor, având funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Iași, deși nu mai avea calitatea de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, i-a ajutat pe ceilalți inculpați, persoane care făceau parte din Comisia de recepție să ateste, în mod nereal, că toate bunurile au fost primite, semnând în locul președintelui Consiliului Județean Iași și aprobând procesul verbal de recepție cantitativă și calitativă.

Procesul verbal de recepție a fost semnat și de inculpatele Rață – Hăpăleț Irina Mihaela, Țoptea (fostă Hanganu) Oana Elena și Râmbu Cosmina, în calitate de consilieri in cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași.

În cuprinsul acestui document, datat 07.01.2014, s-a menționat, în mod nereal, faptul că la data de 19 decembrie 2013, fuseseră livrate 1000 albume de prezentare a județului Iași, 1000 broșuri, 1000 DVD-uri, filmul de prezentare a județului Iași (o bucată), machetele cu proiectul conceperii și design-ului albumelor de prezentare a județului Iași, repere cu o valoare totală de 213.005,71 lei.

La data de 19.12.2014, inculpatul Aivănoaei Constantin Alin, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, efectuând verificări superficiale cu privire la documentele justificative menite să justifice lichidarea si ordonanțarea cheltuielilor publice aferente contractului mai sus amintit, a semnat în locul președintelui Consiliului Județean Iași mai multe documente, prin care suma de 334.800 lei a fost virată SC Laser Co SRL.

În același context, în luna martie 2015, între inculpata Râmbu Cosmina, o altă persoană și inculpatul Ilie Neculai, a fost încheiat un proces verbal, antedat 11.02.2013, prin care se atesta în mod nereal faptul ca un număr de 948 albume fuseseră restituite, către Sc Laser Co SRL, fiind preluate de către acesta din urmă, în vederea actualizării gratuite a unor date si fotografii privind Aeroportul Internațional Iași.

De asemenea, inculpatele în calitate de consilier in cadrul Direcției Proiecte si Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași sau membru al comisiei de recepție, au mai întocmit și alte documente, cunoscând faptul că o parte din bunurile respective nu fuseseră livrate, urmărind ca S.C. Laser Co S.R.L. să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri și, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităților în cuantum de 0,1 % din contravaloarea serviciilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței obligațiilor asumate prin contract și până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, penalități care curgeau de drept”.

Aceste activități infracționale au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei județului Iași, la care se adaugă contravaloarea penalităților, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 391.955,20 lei, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unității administrativ teritoriale și prin împiedicarea perceperii penalităților, precum și obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru firma respectivă.

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpații Aivănoaei Constantin Alin și Căuș Luminița câte un acord de recunoaștere a vinovăției, în sarcina acestora reținându-se săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu respectiv fals intelectual.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații Aivănoaei Constantin Alin și Căuș Luminița au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor stabilite, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților

Costel Simion, comisar șef de poliție, adjunct al șefului Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită și cumpărare de influență.

Ionuț Damian, comisar șef de poliție, șef Serviciu Control Trafic Frontieră din Cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, luare de mită și trafic de influență.

Ovidiu Florinel Cotoi, agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În toamna anului 2015, inculpatul Simion Costel, în calitate de adjunct al șefului Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, i-a solicitat inculpatului Damian Ionuț, șef Serviciu Control Trafic Frontieră din Cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu (șef ierarhic al celor doi), să-și îndeplinească, în mod abuziv, sarcinile de serviciu privind verificarea activității de serviciu a agentului de poliție Cotoi Ovidiu Florinel din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat (subaltern al lui Simion Costel), cerându-i practic să efectueze o cercetare administrativă formală, lucru pe care acesta l-a și făcut.

În urma efectuării „cercetării” respective, inculpatului Cotoi Ovidiu Florinel i-a fost aplicată o sancțiune simbolică, deși faptele de care se făcea vinovat acesta erau de o gravitate ridicată.

În ziua de 11 noiembrie 2015, pentru a „recompensa” activitatea desfășurată de șeful lor, inculpatul Simion Costel i-a solicitat în mod direct agentului de poliție să-i remită unele bunuri pentru a le transmite în ziua următoare inculpatului Damian Ionuț, cu ocazia deplasării în localitatea Giurgiu.

Din datele existente la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul Simion Costel i-a solicitat inculpatului Cotoi Ovidiu Florinel să-i remită produse alimentare (pește), pentru a le transmite, la rândul său mai departe, către șeful lor, aspect cu care agentul de poliție a fost de acord.

Totodată, în același scop, acesta din urmă i-a remis inculpatului Simion Costel, odată cu produsele alimentare și o sticlă de whisky 0,7 l.

Pe de altă parte, inculpatul Simion Costel a promis și oferit inculpatului Damian Ionuț bunuri procurate personal pentru ca acesta din urmă să intervină la inspectorul șef în favoarea sa, în sensul de a rezolva avansarea unei rude de-a lui în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat și, posibil, și alte aspecte privind propria carieră.

La data de 12 noiembrie 2015, în autoturismul de serviciu aparținând lui Simion Costel au fost găsite de procurorii anticorupție bunuri alimentare și băuturi care urmau să fie predate, în cursul aceleiași zile, inculpatului Damian Ionuț, în zona Sectorului de Poliție de Frontieră Vedea, conform înțelegerii verbale dintre ei”.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Ortanța Ciobanu, director executiv adjunct în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Olt, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită în formă continuată (8 acte materiale),

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (6 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În perioada aprilie - iunie 2012, inculpata Ciobanu Ortanța, în calitate de medic – profesor în cadrul Școlii Postliceale Sanitare Slatina, deținând și funcția de director executiv adjunct în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Olt, a pretins și primit suma totală de 2.300 lei de la 8 elevi înscriși la examenul pentru obținerea Certificatului de Competențe Profesionale Nivel III avansat specializarea Asistent Medical Generalist - sesiunea august 2012, desfășurat în cadrul unității de învățământ.

Concret, inculpata, având și calitatea de îndrumător de proiect, le-a predat persoanelor respective lucrări deja finalizate și a completat necorespunzător fișele de evaluare a proiectelor (părțile I-III).

În contextul derulării urmăririi penale în cadrul acestui dosar penal, aflat la momentul respectiv pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt (declinat ulterior la DNA), intenționând să prezinte o justificare licită sumelor de bani necuvenite pretinse și primite de la elevi în schimbul predării de proiecte deja finalizate, inculpata Ciobanu Ortanța a falsificat 6 facturi și chitanțele aferente, în care a atestat, în mod nereal, faptul că ar fi primit sumele de câte 300 lei de la trei eleve pentru acordarea de consultanță în cadrul Cabinetului individual de psihologie ‘Ciobanu Ortanța’”.

La data de 25 aprilie 2013, înscrisurile respective au fost prezentate organelor judiciare cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit în dosarul respectiv.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt.

5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

Constantin Gheorghiță, primar al localității Podari, Jud. Dolj, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, ambele în formă continuată;

Petre Prodileanu, viceprimar al comunei Podari, Jud. Dolj, STAN MIOARA, secretar la Primăria comunei Podari, Jud. Dolj și VLĂDUȚI MARIANA, arhitect șef la Primăria comunei Podari, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;

Costinel Băbălău, șef serviciu taxe și impozite în cadrul primăriei comunei Podari, Jud. Dolj, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, înșelăciune, instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals;

Radu Cristian Pisică, inginer la o societate comercială, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

Iulian Alexandru Albu, arhitect la o societate comercială, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

“În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În data de 26 mai 2008, inculpatul Gheorghiță Constantin, în calitate de primar al comunei Podari, jud. Dolj și președinte al Comisiei pentru analiza notificărilor conform Legii nr. 10/2001, a emis în mod abuziv o dispoziție prin care a aprobat restituirea suprafeței de 5.000 m.p. unei persoane, iar la data de 30 iunie 2008, a pus-o pe aceasta în posesie cu suprafața de 5.000 m.p. în intravilanul comunei Podari, întocmind și semnând un proces-verbal, alături de inculpatul Prodileanu Petre, viceprimar al aceleiași localități, cu toate că persoana respectivă nu a fost prezentă, iar comisia nu s-a deplasat efectiv în teren și nu a procedat la efectuarea de măsurători.

Dispoziția susmenționată a fost emisă în două exemplare distincte ca și conținut, având însă aceeași dată și număr de înregistrare, una fiind prezentată instituției Prefectului, iar cealaltă beneficiarului restituirii suprafeței de teren.

Terenul în suprafață de 5.000 m.p., obținut în împrejurările descrise mai sus, a fost vândut, prin intermediul altei persoane, la data de 21 ianuarie 2010 inculpatului Băbălău Costinel.

După ce a intrat în posesia terenului, inculpatul Băbălău Costinel a demarat procedurile de înscriere în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului respectiv.

În acest context, în primăvara anului 2010, inculpatul Băbălău Costinel l-a determinat pe inculpatul Pisică Radu Cristian să îl ajute cu întocmirea documentației tehnice necesare pentru obținerea autorizației de construire cu privire la mai multe imobile aparținând S.C. ANIF S.A. Dolj care erau deja edificate pe terenul respectiv.

La rândul său, inculpatul Pisică Radu Cristian l-a determinat pe inculpatul Albu Iulian Alexandru să întocmească documentația tehnică nereală, în beneficiul inculpatului Băbălău Costinel, pe care acesta a folosit-o la obținerea autorizației de construire.

În perioada martie - aprilie 2010, inculpatul Băbălău Costinel, i-a determinat pe inculpații Gheorghiță Constantin, Stan Mioara și Vlăduți Mariana, să elibereze autorizația de construire/desființare și certificatul de urbanism, privind construirea unui depozit de materiale și a unei construcții anexă, în comuna Podari, județul Dolj, deși construcțiile pentru care a solicitat autorizarea erau deja edificate și se aflau în patrimoniul S.C. ANIF S.A. Dolj (instituție de stat), iar pe inculpatul Prodileanu Petre, să încheie procesul verbal de recepție al lucrărilor.

La data de 06 iulie 2010, inculpatul Băbălău Costinel, pretinzând că este proprietarul clădirilor aparținând S.C. ANIF S.A. Dolj, situate în comuna Podari, a indus în eroare un cumpărător de bună credință cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare privind clădirile respective, obținând astfel, în mod injust, suma de 106.000 euro ca și preț al vânzării și cauzând totodată o pagubă în cuantum de 106.863,38 lei (valoare de inventar) în dauna S.C. ANIF S.A. Dolj”.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpații Gheorghiță Constantin, Prodileanu Petre, Băbălău Costinel și Stan Mioara, până la concurența sumei de 106.000 euro.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia-Mare au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Liviu Chira, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În perioada aprilie – mai 2008, inculpatul Chira Liviu a înregistrat în contabilitatea PFA Chira Liviu două facturi și șapte chitanțe fiscale, emise de o societate comercială, care nu a derulat în realitate nicio activitate, în valoare totală de 14.750.050 lei (din care T.V.A. în sumă de 2.355.050 lei), care nu reflectau operațiuni economice reale.

Pe această cale, PF CHIRA LIVIU, administrată de inculpat, și-a diminuat obligațiile de plată față de bugetul statului, cu suma totală de 4.346.225 lei, reprezentând T.V.A. dedus nelegal, în sumă de 2.363.025 lei și impozit pe profit în sumă de 1.983.200 lei”.

În cauză, Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă cu suma de suma de 7.977.673 lei, la care se vor adăuga și obligațiile fiscale accesorii.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului Chira Liviu.

Dosarul a fost trimis spre Tribunalului Maramureș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților

Brîndușa Stănescu, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale, în termen de cel mult 15 zile de la somație,

- ascunderea de acte contabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,

- evidențiere în documentele legale a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,

- spălare a banilor,

Costel Stănescu, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- evidențiere în documentele legale a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,

- spălare a banilor,

 Cristinel Stănescu, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- evidențiere în documentele legale a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În perioada 2010 – 2012, inculpata Stănescu Brîndușa a coordonat, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, și a desfășurat, în numele acesteia, împreună cu inculpații Stănescu Costel și Stănescu Cristinel, activități comerciale producătoare de venituri, concomitent cu depunerea la organul fiscal teritorial a unei declarații fiscale care nu corespunde realității din punctul de vedere al sumelor și furnizorilor declarați.

Concret, în documentul respectiv au fost menționate operațiuni comerciale nereale cu diverși furnizori, prin aceasta creându-se aparența unor operațiuni comerciale care în fapt nu au existat, fapt ce a determinat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 4.468.097,03 lei, din care TVA în sumă de 2.680.529,51 lei și impozit pe profit în sumă de 1.787.567,52 lei.

În perioada 29.03.2011 – 26.01.2012, inculpata Stănescu Brîndușa în aceeași calitate, a disimulat adevărata natură a circulației sumei de 5.286.993 lei, aferentă unui număr de 74 de operațiuni de retragere de numerar din contul firmei pe care o administra, prin:

- semnarea unor borderouri de achiziție conținând date nereale privind identitatea persoanelor cărora li se atribuie calitatea de vânzători și, implicit, de destinatari ai sumelor retrase,

- împuternicirea inculpatului Stănescu Costel în vederea depunerii la bancă a borderourilor respective și a retragerii de către acesta a sumelor de bani din contul societății,

- retragerea, în nume personal, prin două operațiuni, a sumei de 79.670 lei, completând formularele de retragere numerar în care a specificat motivul retragerii.

La data de 20.01.2012, în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale, inculpata Stănescu Brîndușa, în aceeași calitate a refuzat în mod nejustificat să prezinte, în termenul maxim de 15 zile prevăzut de lege, Gărzii Financiare – Secția Județeană Iași documentele legale ale societății.

În perioada 20 – 25.01.2012, inculpata Stănescu Brîndușa, în aceeași calitate și urmărind ca organele fiscale să ajungă în imposibilitatea verificării actelor contabile ale firmei pe care o administra, a cesionat părțile sociale către două persoane, a schimbat sediul social și administratorul societății.

Scopul urmărit de către inculpată a fost acela de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale”.

Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.448.379 lei.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei Adina Roșu, angajată a SC Information Bussiness Consulting SRL, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de dare de mită.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În perioada 2013-2015, inculpata Roșu Adina, în calitate de angajată a SC Information Bussiness Consulting SRL și responsabilă din partea acestei societăți cu derularea proiectului „Managementul sistemului de trafic în mun. Iași”, cu intenție, i-a ajutat pe inculpații Mardarasevici Iulius Gabriel și Urdăreanu Tiberiu în comiterea infracțiunii de dare de mită, prin inițierea, participarea la elaborarea unor situații de lucrări conținând servicii neprestate și prezentarea acestora spre decontare către asociatul UTI Grup SA, cunoscând că sumele cuprinse la rubricile „servicii de customizare” și „servicii mentenanță” erau nereale.

Aceste sumei reprezentau o parte (3,9 mil. lei) din mita de 10% (6,9 mil. lei) din valoarea contractului, remisă în acest mod inculpatului Nichita Gheorghe, primarul mun. Iași, în schimbul semnării contractului și asigurării desfășurării în bune condiții a acestuia.

În prezența apărătorului ales, inculpata Roșu Adina a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Roșu Adina, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Nicolae Bucățică, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În perioada octombrie - noiembrie 2015, inculpatul Bucățică Nicolae a pretins, în mai multe rânduri, sume de bani cuprinse între 15.000 euro și 35.000 euro de la rudele a patru inculpați arestați preventiv într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța, lăsând să se creadă că are influență, prin intermediul a doi avocați, asupra magistraților învestiți să soluționeze cauza penală respectivă și că îi va determina pe aceștia să dispună eliberarea din arest preventiv și soluții favorabile față de cele patru persoane.

În prezența apărătorilor aleși, inculpatul Bucățică Nicolae a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

De asemenea, inculpatul a fost de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Bucățică Nicolae, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției, au fost trimise la Tribunalul Constanța.

În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.