MENIU

Sindicatul Bugetarilor SED LEX îi cere demisia lui Florin Cîţu: ”A jignit mulţi bugetari”

Sindicatul Bugetarilor SED LEX îi cere demisia lui Florin Cîţu, după ce liberalul a făcut unele considerente referitoare la salariile celor din sistemul public.

Sindicatul Bugetarilor SED LEX solicită demisia senatorului PNL Florin Cîţu, considerând că acesta a jignit mulţi bugetari angajaţi în instituţii publice prin declarațiile sale.

Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a adăugat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.

„Biroul Executiv al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX este obligat să completeze solicitările de reorganizare a sectorului public pe care domnul Florin Cîţu le propune ca măsuri ale Partidului Naţional Liberal, în situaţia în care ajunge la guvernare, respectiv:

1) Respectarea voinţei populare exprimată prin referendum şi micşorarea numărului de parlamentari la maxim 300 din cei 540 cât sunt în prezent.

2) Respectarea voinţei poporului de a limita activitatea parlamentară la o singură cameră.

3) Retragerea din sectorul bugetar a tuturor ”pilelor”, relaţiilor celor din partidul pe care îl reprezintă şi care au fost aduşi forţat în sectorul ”bugetar”, aşa cum îl numeşte dânsul, fără a înţelege însă foarte clar ce înseamnă sectorul bugetar.

4) Luarea de măsuri împotriva colegilor care, în perioada în care s-au aflat la conducere, nu au reuşit să realizeze o autostradă, nu au reuşit reducerea niciunei taxe, dimpotrivă acum suntem în situaţia în care renunţăm la taxele care au fost introduse pe timpul guvernării PNL”, au transmis reprezentanţii SED LEX, printr-un comunicat de presă.

Sindicaliștii îi mai spun lui Florin Cîţu că în cazul în care aceste prevederi ar fi fost respectate, liberalul nu ar mai fi fost senator al României.

„Domnule Florin Cîţu, dacă toate cele de mai sus ar fi fost respectate, dumneavoastră nu aţi mai fi fost senator acum şi nici nu ar mai fi trebuit să deţineţi o funcţie în statul român vreodată. Nici măcar nu aţi avut curiozitatea să faceţi o analiză în ceea ce priveşte impactul introducerii tichetelor de vacanţă asupra industriei hoteliere şi dezvoltării acestui segment de activitate. Cât de lipsit de caracter să fii după ce ani de zile ai condus România, ai luat măsuri care ne-au adus în această situaţie, să vii acum să critici ce aţi distrus cu bună ştiinţă în ţara asta în ultima perioadă”, a precizat sindicatul, în comunicatul de presă.

Aceştia l-au acuzat pe Florin Cîțu că a jignit mulţi bugetari angajaţi în instituţii, în diferite domenii, din necunoştinţă de cauză, fapt pentru care ar trebui să demisioneze din funcţia de senator ales în Parlamentul României.

„Domnul senator, instituţiile bugetare din România înseamnă sistemul sănătăţii (medici, asistente etc), sistemul de învăţământ (profesori, educatori etc), sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională (armată, poliţie, jandarmerie etc), sistemul administraţiei publice (ministere, primării etc), care lucrează pe baza legilor pe care dumneavoastră le aprobaţi. Deoarece din necunoaştere aţi jignit foarte mulţi conaţionali care îşi fac treaba în domeniile pentru care sunt pregătiţi, ar fi bine să vă daţi demisia imediat din funcţia de senator al României. Şi nu uitaţi, sunteţi plătit din taxele şi impozitele românilor. Gata cu dezmăţul public, să-i punem capăt! Daţi-vă demisia din funcţia pe care o deţineţi!”, se arată în comunicatul Sindicatului Bugetarilor SED LEX.

Mai multe articole despre:
null