MENIU

Simona Halep a găsit explicația pentru eșecul de la Sydney: "Vântul a fost foarte puternic"

Simona Halep

Simona Halep, locul 1 mondial, a fost învinsă de Ashleigh Barty, locul 15 WTA, în turul al doilea de la Sydney International, în două seturi, 4-6, 4-6.

Simona Halep a dat vina pe vântul foarte puternic de la Sydney.

"Condițiile au fost dificile azi, vântul a fost foarte puternic și nu am putut să simt mingea mereu.

Nu am simțit nicio durere azi, sunt fericită, e un semn minunat. Acum vreau să mă recuperez și voi vedea cum mă simt mâine dimineață, asta e important", a explicat Simona Halep la conferința de presă.

Citește și: Simona Halep: vestea-şoc pe care a adus-o după eliminarea de la Sydney. VIDEO

Apoi a continuat: "Este dificil să spun cât de departe pot ajunge la Melbourne, ținând cont că nu am meciuri jucate, nu am făcut o pregătire bună. Căldura nu e ușor de suportat, așa că merg acolo, voi încerca să joc mai bine decât azi și vom vedea

Mi-am asumat riscul, am luat o pauză mai lungă pentru că aveam nevoie, atât mental, cât și fizic, așa că nu am așteptări, am spus mereu asta. Nu mă pot aștepta să fiu la cel mai înalt nivel acum, nu am meciuri jucate, dar tenisul meu e bun, trebuie doar să cred mai mult în mine"

Mai multe articole despre:
Sydney Simona Halep