MENIU

Simona Halep a decis să participe la Kremlin Cup, deşi are hernie de disc

Simona Halep a decis să participe la Kremlin Cup, deşi are hernie de disc

Simona Halep a fost diagnosticată cu hernie de disc, însă acest lucru nu o ţine departe de racheta de tenis. Liderul mondial a ales să participe la "Kremlin Cup", turneu care se va desfăşura, începând cu luni, 15 octombrie, la Moscova.

Ilie Năstase a precizat însă că el nu ar fi procedat ca Simona Halep, dar, în acelaşi timp, a spus că nici nu ştie condiţiile dintre sportiva noastră şi organizatorii turneului din Rusia.

"Probabil că ea a semnat înainte contracte şi are obligaţia asta. Nu ştiu cât de grav este şi dacă se poate opera sau doar se poate rezolva cu medicamente, dar cred eu, dacă aş fi eu, eu m-aş opri şi o lună şi două şi trei dacă e nevoie să mă refac şi atunci plec sănătos pe teren", a spus fostul tenismen, Ilie Năstase, care a răspuns şi la întrebarea cum ar fi rezolvat situaţia în care se regăseşte Simona - de 6 luni nu a mai jucat în sală: "Dacă vrei să câştigi turneul şi să ai şansa, te duci mai devreme, cu câteva zile, o săptămână chiar".

Luni, 15 octombrie, în prima zi a turneului de la Moscova, Simona Halep va intra în a 50-a săptămână la rând de când este lider mondial. Ilie Năstase are însă o altă părere despre această statistică: "Asta contează mai puţin. Acum ne lăudăm câte săptămâni sau câte luni sau câte ... Dacă eşti numărul 1 contează. Au fost mulţi jucători care au avut şi 3 săptămâni şi au fost numărul 1".

Simona Halep îşi va afla prima adversară de la turneul "Kremlin Cup" duminică, 14 octombrie, de la ora 13:00, scrie mediafax.ro.


Mai multe articole despre:
Simona Halep