MENIU

Silviu Predoiu, fostul adjunct SIE, a părăsit partidul lui Victor Ponta: Am văzut cum NU ar trebui să se facă politică

Silviu Predoiu, fost adjunct SIE

Fost adjunct al SIE, Silviu Predoiu, și-a anunțat demisia din partidul lui Victor Ponta, Pro România, pe motiv că în ultimele 15 luni a văzut ”cum nu trebuie să se facă politică”. Predoiu a precizat că în tot acest timp a întâlnit și oameni minunați, dar și "oameni mici, cu ambiții uriașe".

”Atunci când am decis sa mă înrolez într-o formațiune politică am considerat corect, având în vedere statutul meu anterior, să îmi asum public aceasta decizie, printr-o postare pe Facebook. Au fost puțini cei care atunci m-au încurajat.

De asemenea, imediat după rezultatul foarte slab inregistrat în alegerile parlamentare din decembrie anul trecut, am fost primul membru al conducerii partidului care, tot public, anunța că rămâne în partid pentru a contribui schimbarea modului în care se face politică în țara noastră. De data aceasta numărul celor care mi-au trimis susținerea lor a fost sensibil mai mare.

Astazi, la 15 luni de la înregistrarea cererii de adeziune, am hotărât, nu cu ușurință, să mă retrag din partid și, dacă nu din alte motive, atunci doar și numai pentru simetrie îmi pare potrivit să o comunic și public. Nu știu care va fi reacția Dvs de această dată dar vom afla împreună.

(...)

Am întâlnit în partid, la centru și în teritoriu, oameni minunați, sinceri, onești, altruiști, aduși acolo de dorința sinceră de a face ceva pentru ceilalți, pentru comunitate. Lor vreau sa le mulțumesc pentru modul în care m-au primit și să le cer iertare dacă gestul meu ii surprinde și nedumerește.

Am întâlnit și persoane pe care nu aș fi dorit să le cunosc, oameni mici însă cu ambiții uriașe, animați doar de interese, fără niciun fel de convingeri sau principii.

Dar asta este, la urma urmei și partidele, sau poate mai ales acestea, sunt reproduceri la scara ale societății din care se nasc, cu toate meritele și tarele acesteia, iar formațiunea in care am ales să activez nu face exceptie.

În fapt, cred că motivele pentru care plec din acest partid sunt exact cele care-i determină pe cei mai mulți dintre cunoscuții mei să spună că nu vor să aibă nimic de-a face cu politica.

(...)

Am învățat în ultimele 15 luni, privind și ascultând, multe lucruri noi, atât din categoria de "așa da" cât și din cea de "așa nu". Am văzut cum nu ar trebui să se facă politică și cum nu ar trebui să arate un partid. Nu am putut încă să aflu suficient de multe despre cum ar trebui să fie lucrurile în politică, dar nu voi renunța până nu reușesc. Cineva spunea că ești învins nu atunci când cazi ci doar atunci când refuzi sa te ridici. Eu mă ridic și m-aș bucura dacă între Dvs vor fi cât mai mulți care vor face același lucru.”, a scris Silviu Predoiu.