MENIU

Selena Gomez a suferit un transplant de rinichi, din pricina bolii fără leac de care suferă

Cântăreaţa Selena Gomez a dezvăluit, pe un site de socializare, că a fost nevoită să ia o pauză în această vară pentru a face un transplant de rinichi.

Selena Gomez suferă de lupus, iar una dintre complicaţiile acestei afecţiuni a dus la nevoia artistei de a suferi un transplant. Ea a mulţumit, pe Instagram, echipei medicale care a organizat intervenţia, familiei sale, dar în mod special persoanei care i-a donat rinichiul, o prietenă a sa. Selena Gomez a postat şi fotografii cu cicatricea lăsată de operaţie, dar şi una în care apare alături de donatoarea sa, după transplant.

În urmă cu doi ani, Selena Gomez anunţase că a fost nevoită să facă chimioterapie pentru afecţiunea sa gravă, acesta fiind un tratament obişnuit pentru pacienţii cu forme grave de lupus.

Ce este lupus-ul, boala de care suferă Selena Gomez

• Lupusul este caracterizat prin apariţia unor reacţii inflamatorii cu localizări multiple şi este asociată cu producerea de anticorpi direcţionaţi împotriva antigenelor nucleare, citoplasmatice şi membranare (membrana, nucleul şi citoplasma sunt elementele din care este formată celula)
• este o boală cu perioade acute (în care simptomele sunt mai severe), perioade pasive (în care simptomele persistă, dar cu o intensitate redusă) şi perioade de remisiune (simptomele au dispărut, ele putând totuşi să fie declanşate din nou de anumiţi factori medicamentoşi, de mediu etc.)
• cel mai frecvent sunt afectate persoanele de sex feminin cu vârste cuprinse între 15-40 de ani (vârsta propice naşterii), dar boala apare şi la bărbaţi şi copii
• femeile de culoare au de 2-3 ori mai multe “şanse” să dezvolte lupus.

Principalele cauze ale bolii

• fiind o boală autoimună, celulele sistemului imunitar ale organismului atacă ţesuturile proprii.
• cauzele acestui fenomen sunt încă neclare, fiind implicaţi factori genetici, medicamentoşi, de mediu (soare, frig), care se consideră că favorizează declanşarea răspunsului imun.

Simptome de lupus

• oboseală
• cefalee (dureri de cap)
• articulaţii umflate şi dureroase
• febră
• anemie
• edeme (umflări) ale membrelor inferioare şi superioare
• dureri toracice apărute în inspir (când tragi aerul în piept) – da
• leziuni cutanate în formă de fluture la nivelul nasului şi obrajilor
• sensibilitate crescută la lumină
• răni la nivelul nasului şi gurii
• coloraţie albă a degetelor sau albastră, la frig
• căderea părului
• coagulare anormală a sângelui
• multe dintre simptomele lupusului apar şi în alte afecţiuni, cum ar fi: artrita reumatoidă, fibromialgia, tulburări ale sângelui, boala Lyme, diabet, distiroidii, afecţiuni ale inimii, plămânilor, oaselor etc. Din această cauză este numită şi „marele imitator” şi ”boala cu 1000 de feţe”.