MENIU

ŞEFUL PSD SATU-MARE, Mircea Govor, VIZAT DE O ANCHETĂ DNA pentru presiunile pentru vot cu Ponta

Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat în cazul președintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, după apariția în spațiul public a unei înregistrări în care acesta la colegii sai de partid și-i ameninta pe directorii de scoli, dar si pe preotii din judet ca vor avea de suferit daca Victor Ponta nu va castiga alegerile.  

"Având în vedere informațiile apărute în mass-media, referitoare la implicarea numitului GOVOR Mircea-Vasile, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Satu Mare, în săvârşirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție,

- GOVOR Mircea-Vasile,

sub aspectul comiterii infracţiunii de folosire a influenței în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite prev. de  art. 13 din Legea 78/2000 modificată.

Din datele şi informaţiile deţinute a rezultat următoarea situație de  fapt :

La data de 4 noiembrie 2014, după primul tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, GOVOR Mircea-Vasile, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Satu Mare, a convocat la o şedinţă membri PSD care deţin funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate, primari, aleşi locali şi judeţeni PSD ş.a. Cu ocazia acelei şedinţe, GOVOR Mircea-Vasile i-a ameninţat pe participanți că se va folosi de influenţa şi autoritatea funcţiei sale pentru a-i destitui pe acei membri PSD care deţin funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate şi care nu aduc voturi suplimentare pentru candidatul PSD în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Cu aceeaşi ocazie, GOVOR Mircea-Vasile i-a ameninţat pe primarii şi aleşii locali PSD că va uza de influenţa şi autoritatea sa pentru a le tăia alocaţiile bugetare dacă nu vor aduce voturi în plus la turul doi al alegerilor pentru candidatul PSD.

Şedinţa din 4 noiembrie 2014 a fost înregistrată de unul dintre participanţi, înregistrarea fiind postată pe mai multe site-uri de pe internet, iar redarea în formă scrisă a fost publicată/difuzată de mai multe ziare, posturi de radio şi televiziune începând cu data de 10 noiembrie 2014", se arată într-un comunicat al DNA.

 

Mircea Govor a declarat că în opinia sa, discuțiile erau ca în familie, adăugând că nu a omorât pe nimeni:

„A fost o şedinţă de partid în care am discutat ca în familie. Am făcut o discuţie de partid, aşa o consider eu.

A venit cineva să reclame că nu a primit bani de la buget? A fost cineva care a spus că a avut vreodată vreo problemă?

Ce ameninţare? Dacă am o discuţie cu colegii mei... nu am lovit pe nimeni în cap. Victor Ponta a ieşit pe locul doi în Satu Mare dar eu am vrut să câştigăm”, a declarat la Digi24  Mircea Govor.

Întrebat ce va face pentru a câştiga alegerile în turul II, la Satu Mare, Mircea Govor a răspuns: „vom munci, dacă voi fi lăsat să muncesc”.