MENIU

Șeful Gărzii de Mediu: „Efectele deșeurilor se vor vedea și peste 2.000 de ani. Nu am fost pregătiți să facem față”

Octavian Berceanu, pagina oficiala de Facebook

Șeful Gărzii de Mediu a vorbit, la Realitatea PLUS, despre deșeurile care au intrat în anii aceștia în țara noastră. Octavian Berceanu spune că efectele acestor gunoaie vor exista și peste 2.000 de ani, iar România nu a fost pregătită să le facă față.

Octavian Berceanu: „Gunoaiele intră în România sub diverse forme. Unele mascate și altele ca deșeuri. Ele intră ca reciclabile, cum sunt PET-urile. Fibrele intră în căpsușala de la canapele și mașini. Sunt și deșeuri cu scop de depozitare. În realitate sunt produse tocate. Avem deșeuri care sunt materiale amestecate, care nu mai pot fi folosite. Există deșeuri folosite pentru cogenerare de energie termică și electrică în fabricile de ciment. Sunt deșeuri care ajung în România și sunt îngropate. Efectele lor se vor vedea și peste 2.000 de ani. Nu am fost pregătiți să facem față acestor deșeuri. (...) Ne-am ascuns deșeurile sub preș, până am dat cu capul de tavan. Sunt importate mii de mașini zilnic, care nu mai au niciun fel de viață. Aici sunt dezmembrate. Multe din focuri sunt făcute cu aceste elemente din vehicule scoase din uz. E o întreagă industrie. Aceste vehicule sunt dezmembrate în România. Din păcate, legislația nu a fost ranforsată pentru a face față acestui fenomen. Garda de Mediu nu are niciun fel de dotare de 20 de ani, de când se manifestă acest fenomen. Nu avem suficient personal pentru a face față. Abia de o lună am început să facem o strategie. Anul acesta vrem să facem o reformă a Gărzii.”

Mai multe articole despre:
mediu deseuri