MENIU

Şeful Companiei de Drumuri, Cătălin Homor, revocat din funcţie. Cine este noul director interimar

Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost revocat din această funcţie, după ce premierul Sorin Grindeanu a solicitat demiterea sa încă de săptămâna trecută.

Potrivit unui comunicat al ministrului Transportului, membrii Consiliului de Administrație al CNAIR au constatat deficiențe de gestionare a activităților din ultima perioadă și au decis revocarea din funcție a Directorului General.

Interimatul urmează să fie asigurat de Cristian Andrei, şeful direcţiei de mentenanţă, au spus pentru Economica.net surse din cadrul companiei.

"De facto, cel care conduce compania e Cristian Andrei. Cătălin Homor nu mai semnează nimic. Aseară, cel care a condus videoconferinţa cu regionalele a fost Cristian Andrei", au declarat sursele din cadrul CNAIR. Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au confirmat revocarea lui Cătălin Homor din funcţia de director general al CNAIR.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dispus Corpului de Control să efectueze la CNAIR o verificare a:

- existenței mijloacelor și materialelor necesare deszăpezirii (utilaje speciale și starea de funcționare a acestora, stocuri de material antiderapant și combustibil);
- situației contractelor cu societăți private pentru deszăpezire;
- modului de fundamentare a ordinului privind utilizarea nisipului la deszăpezire.

În data de 10.01.2017, Consiliul de Administrație al CNAIR s-a reunit la solicitarea Adunării Generale a Acționarilor pentru a analiza activitatea și realizarea obiectivelor contractului de mandat al Directorului General Cătălin Homor. În cadrul ședinței, membrii Consiliului de Administrație au constatat deficiențe de gestionare a activităților CNAIR din ultima perioadă și au decis revocarea din funcție a Directorului General.

Mai multe articole despre:
compania de drumuri cnair