MENIU

Ședință de Guvern în STRADĂ! Florin Cîțu: „Miniștrii vor răspunde tututor cetățenilor după ce ies de la vaccinare”

Premierul României - Florin Cîțu

Florin Cîțu - premierul României a declarat, luni, că pentru a accelera campania de vaccinare a populației, miniștrii și secretarii de stat vor merge la centrele de imunizare pentru a sta de vorbă cu oamenii.

„Avem o rată a infectărilor în scădere semnificativ și vedem și o creștere a ratei de vaccinare. Este o relație de cauzalitate. Continuăm în același ritm pentru a ne atinge ținta de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie. Se poate, putem atinge această țintă!

Cred că vom avea tot guvernul în stradă, la vaccinare. Vom face ședință de Guvern în stradă. Vor răspunde tututor cetățenilor după ce ies de la vaccinare.

De foarte multe ori când avem un obiectiv ambițions se spune că nu se poate. De 30 de ani ni se spune că nu se poate. Am avut cea mai mare creștere economică, deși toată lumea spunea că nu se poate. Suntem singura țară din Europa unde se vaccinează fără programare. Se poate!

Vom avea 5 milioane de vaccinați la 1 iunie. Se poate”, a transmis Florin Cîțu, luni, într-o conferință de presă.

Mai multe articole despre:
florin citu vaccin guvern