MENIU

VIDEO - Ședință solemnă în Parlament, în premieră, pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iași din iunie 1941

Ședință solemnă în Parlament, în premieră, pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iași din iunie 1941

Parlamentul României a comemorat, pentru prima oară, miercuri, într-o şedinţă solemnă, victimele Pogromului de la Iaşi, din iunie 1941.

Ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului consacrată comemorării victimelor Pogromului de la Iași din 1941 a început la ora 14.00.

După intonarea imnului de stat au luat cuvântul președintele Senatului, Ana Dragu, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, premierul Florin Cîțu, alături de ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, reprezentanți ai comunității evreiești, ca și de supraviețuitori ai Pogromului de la Iași de acum 80 de ani.

La şedinţa solemnă au fost invitaţi preşedintele României, membrii Guvernului, foştii şefi de stat, reprezentanţii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, şeful Casei Regale a României, Patriarhul BOR şi liderii celorlalte culte religioase, reprezentanţii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ai Armatei Române, ai Academiei Române, precum şi supravieţuitori sau urmaşi ai victimelor Pogromului.

„Prin iniţiativa de a comemora 80 de ani de la cel mai mare masacru petrecut pe teritoriul României în epoca modernă în cadrul unei şedinţe solemne, organul reprezentativ suprem al tuturor cetăţenilor români va transmite un mesaj puternic de recunoaştere a suferinţei victimelor şi supravieţuitorilor Pogromului, iar acele evenimente istorice vor beneficia astfel de atenţia semnificativă din partea opiniei publice interne şi internaţionale”, a declarat recent deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei.

Pogromul de la Iași de la finalul lui iunie 1941 a fost unul din cele mai violente din istoria evreilor din România, inițiat de Ion Antonescu, secondat de autoritățile publice locale, împotriva cetățenilor de etnie evreiască din orasul Iași. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile au fost uciși 13.266 de evrei. 

În Iaşi, în zilele de 27-29 iunie, autorităţile locale, din armată, poliţie şi prefectură, au emis ordine şi comunicate în care populaţia evreiască era acuzată public şi direct că ajută inamicul, trăgând în trupele române şi germane şi semnalizând ţintele avioanelor sovietice. În noaptea de 28/29 iunie, Ion Antonescu a ordonat deportarea totală a populaţiei evreieşti din Iaşi.

În doar două zile, 29 și 30 iunie 1941 au fost uciși aproximativ o treime dintre cei care formau comunitatea evreiască din Iași. Istoricii vorbesc de un bilanţ al victimelor celor două mari episoade ale pogromului care variază între 3.000, 10.000 şi 14.000 de morţi, mai notează pogromuldelaiasi.ro.