MENIU

Şedinţa CNA, anulată. Trei membri au refuzat să stea la masă cu Laura Georgescu

<p>Narcisa Iorga (CNA) a refuzat să stea la masă alături de Laura Georgescu</p>

Ședința CNA care ar fi trebuit să aibă loc marţi, dar nu s-a mai ținut. Trei dintre membri au refuzat să stea la aceeași masă cu Laura Georgescu, președintele instituției, lăsând astfel ședința fără cvorum. Astăzi, pe ordinea de zi, erau două subiecte urgente: prelungirea unor licențe, deja expirate, ale unor posturi de radio, scrie Paginademedia.ro.

Agitație mare, marţi, pe holurile de la CNA. Presa a venit în număr mai mare decât de obicei, iar astăzi a fost și prima zi în care s-a lucrat pe noul Regulament de Organizare și Funcționare, conform căruia presa nu a putut intra la ședință decât pe bază de acreditare.

Tot pe holurile instituție s-au plimbat doi angajați, unul de la departamentul monitorizare și altul de la departamentul IT, purtând pe haine o hârtie pe care scrie „Demisia”. În zona în care se află birourile Narcisei Iorga, al lui Valentin Jucan și al lui Florin Gabrea au fost puse foi de hârtie pe care stă scris „Demisia”. Pe o altă hârtie scrie „O rușine pentru CNA! Demisia!”

După ce în sala de ședințe au ajuns să fie opt membri, trei dintre ei s-au postat în fața ușii, declarând că refuză să stea la aceeași masă cu Laura Georgescu.

Narcisa Iorga, membru CNA, a declarat: Cei trei aici de față nu vom mai sta la aceeași masă cu Laura Georgescu în calitatea sa de membru CNA, membru al corpului decizional al Consiliului. Nu știu de ce nu suntem 11, eu știam că doar 2 membri CNA sunt în concediu, probabil și al treilea a considerat că trebuie să-și ia o zi de concediu astăzi.

Citeşte mai mult pe Paginademedia.ro.

O angajată CNA a declarat, marţi, că Laura Georgescu, şefa CNA, este interesată de anumite posturi de televiziune. "Doamna e interesată de Realitatea TV, categoric. Au fost analizate sub lupă toate declaraţiile", a spus angajata CNA.

”Eu nu pot să îi cer demisia pentru că sunt funcţionar public. Îmi doresc toate organismele statului, respectiv parlamentul, guvernul care a numit-o pe doamna Georgescu, să ia act de toate sesizările făcute, să ţină cont de nişte angajaţi care au fost terorizaţi la serviciu, care au fost ţinuţi peste program. Pe doamna Georgescu o interesa portretul ei, cum e văzută de anumite posturi TV, mai cu seamă criticile care au venit tardiv. Colegii din presă care veneau la CNA ştiau toate aceste lucruri. Lucrez în direcţia de monitorizare de 9 ani de zile şi cred că o fac foarte bine. Pe mine m-a jignit. M-a împiedicat să particip la concursul pentru postul de director la monitorizare. M-a trimis la psihanalist. Monitorizarea e o muncă de mare uzură", a declarat angajata CNA.

Angajata mai spune că sunt puşi să monitorizeze excesiv anumite posturi: "Doamna e interesată de Realitatea TV, categoric. Au fost analizate sub lupă toate declaraţiile. Realitatea TV, B1, Naşul TV, toate posturile care o criticau pe doamna Georgescu".

Întrebată dacă anumite posturi sunt favorizate, angajata CNA a răspuns: "La Antena 3, au intrat rapoarte la calup. Sunt cele mai multe reclamaţii la ora actuală".

Laura Georgescu, şefa CNA: NU DEMISIONEZ, am respectat legea

Şefa CNA, Laura Georgescu, nu vrea să renunţe la scaunului pe care îl ocupă. Aceasta a vorbit cu presa pentru prima dată de când Realitatea TV a făcut publice o serie de înregistrări în care este surprinsă ameninţând angajaţii sau vorbind despre favoruri făcute unor patroni de presa. 

"Nu îmi este frică şi nu cedez la presiuni, nici măcar politice. Sunt un om care a respectat legea, care nu a făcut nimic împotriva instituţiei şi care nu cedează la presiuni politice pentru ca nu îi este frică", a declarat Laura Georgescu.

"Deocamdată, mă bazez că Realitatea TV va pune înregistrările la dispoziţia organelor abilitate care trebuie să constate cine le-a făcut, în ce scop, când le-a făcut, unde le-a făcut şi care este conţinutul lor integral. De asemenea, să probeze caracterul legal al lor", a mai spus Georgescu.

PDL cere demisia şefei CNA, Laura Georgescu, după dezvăluirile de la Realitatea TV

PDL cere revocarea Laurei Georgescu din fruntea CNA. Acest lucru este posibil dacă premierul Victor Ponta va emite o ordonanţă de urgenţă pentru a completa legea audiovizualului cu posibilitatea revocării din funcţie a membrilor CNA. În caz contrar, parlamentarii PDL, alături de liberali, vor continua procesul de strângere de semnături în Parlament pentru a iniţia modificarea legii.


Mai multe articole despre:
demisie şedinţă CNA Narcisa Iorga Laura Georgescu