MENIU

Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea, eliberați definitiv de Înalta Curte. Măsurile de confiscare și sechestru, menținute

Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea au fost eliberați din închisoare

Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, și Ionuț Costea, fost președinte al Eximbank și cumnat al lui Mircea Geoană, condamnați în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa, au fost puși în libertate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce cei doi au formulat recurs în casație împotriva unei decizii anterioare.

Magistrații au admis recursurile și au casat în parte decizia anterioară, menținând însă confiscarea specială și sechestrul asupra bunurilor celor doi. Decizia este definitivă și a fost pronunțată pe 17 noiembrie 2023.

„Cu majoritate, admite cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe şi Costea Mircea Ionuţ împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosarul nr. 860/1/2022.
 
Casează, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe pentru infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal şi a inculpatului Costea Mircea Ionuţ pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal”, se arată în minuta Înaltei Curţi. 

În dosarul legat de plata lucrărilor pentru tronsonul de cale ferată București – Constanța, Vlădescu și Costea fuseseră condamnați pentru corupție, însă recursul lor a fost admis, iar în urma deciziei, instanța a casat condamnările pentru infracțiunile de mită, încetând procesul penal pentru acele fapte, inevitabil din cauza termenului de prescripție.​

În urma deciziei, Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea au fost puși în libertate, dacă nu sunt arestați în alte cauze, rămânând valabile măsurile de confiscare și sechestrul asupra bunurilor lor, menținute conform deciziei.

Împlinirea termenului de prescripție penală este motivul pentur care magistrații au dispus încetarea procesului penal împotriva lui Sebastian Vlădescu pentru cele două infracțiuni de luare de mită și Ionuț Costea pentru complicitate la luare de mită.

„Anulează formele de executare emise în baza deciziei atacate şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe şi Costea Mircea Ionuţ, dacă nu sunt arestaţi într-o altă cauză. Menţine dispoziţiile din decizia penală recurată privind confiscarea specială şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe şi Costea Mircea Ionuţ. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu sunt contrare prezentei hotărâri”, a precizat sursa citată.