MENIU

Se închid centrele de VACCINARE COVID-19 din România - Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

Medicul Valeriu Gheorghiță, șeful CNCAV Foto: INQUAM

Au fost închise aproape 140 de centre de vaccinare în ultima săptămână. Anunțul a fost făcut de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19.

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat joi că 138 de centre de vaccinare din 28 de judeţe şi-au încheiat activitatea în ultima săptămână. Acesta a menționat că vaccinarea anti-COVID-19 se va face în continuare la medicii de familie.

„Aşa cum am anunţat, în ultimele două săptămâni, în urma proceselor de evaluare a activităţii centrelor de vaccinare, la acest moment, pot să vă spun că în ultima săptămână au fost 138 de centre de vaccinare care şi-au încheiat activitatea în 28 de judeţe. Două centre de vaccinare au fost transformate în centre de testare şi şapte centre de vaccinare, în momentul de faţă, funcţionează în sistem hibrid.

Practic, desfăşoară atât activităţi de testare, cât şi activităţi de vaccinare.

Acest proces continuă periodic, la cel puţin două săptămâni se evaluează activitatea centrelor de vaccinare şi acolo unde se consideră oportun, unde se poate asigura accesibilitatea la vaccinare prin alte mijloace, cum ar fi prin medici de familie, ne dorim în continuare să reducem din activitatea centrelor, atât timp cât acestea nu mai au adresabilitate", a declarat Valeriu Gheorghiţă în conferința de presă despre evoluția pandemiei.