Se complică ancheta la „Ferma Groazei”: bani pentru animale moarte
Continuă ancheta la ferma din Cluj, unde peste 200 de bizoni, bivoli și căprioare au fost lăsați să moară de foame într-un țarc de 400 de hectare.
Autoritățile aruncă vina de la unii la alții, chiar dacă inspectorii au verificat ferma chiar și la începutul acestui an.
Însă, până acum nu au avut loc controale ale reprezentanților APIA, chiar dacă în ultimii ani administratorii au încasat subvenții în valoare de 10 milioane de lei.
Subvenții de 10 milioane de lei. Controverse uriașe
Nici până acum autoritățile nu au putut să dea de administratorul din acte al fermei groazei. La fața locului au mers în control directorul APIA Cluj, directorul DSVSA Cluj, șeful IPJ Cluj și reprezentanții mai multor instituții.
Însă, aceștia au fost însoțiți doar de unul dintre puținii angajați rămași. Acesta a refuzat să dea explicații.
„- Ce s-a întâmplat cu animalele?
- O să răspundă șefii mei.
- Nu v-au dat bani pentru hrana de animale sau?”, se arată în dialogul dintre anchetatori și un angajat al fermei.
Alte trei trupuri neînsuflețite au fost descoperite în timpul acestor controale, iar specialiștii se tem că situația riscă să pună în pericol sănătatea publică. Toate cele 220 de cadavre descoperite până acum urmează să fie îngropate chiar pe terenul fermei.
În ultimele zile, muncitorii au adus mai mulți baloți de fân pentru a hrăni animalele. Însă, țarcul nu delimitează cele trei specii, iar bizonii nu lasă căprioarele și cerbii să se apropie de hrană.
Chiar dacă administratorii fermei au încasat subvenții în valoare de 10 milioane de lei de la APIA, nimeni nu a fost trimis să verifice dacă animalele înregistrate în acte există. Directorul APIA Cluj a susținut că astfel de controale ar intra în atribuțiile altor instituții precum DSVSA.
„- Dar APIA de unde știe că animalele pentru care se dau bani chiar există?
- Avem un registru unde sunt înregistrare animalele.
- În teren nu numără nimeni acele animale să vadă cineva dacă mai sunt în viaţă?
- Sunt măsuri delegate către alte instituţii. DSV-ul şi ANV-UL.”, a zis Paul Groza, director APIA Cluj.
Însă, directorul DSVSA Cluj a declarat că nu au primit de la APIA un eșantion pentru aceste subvenții.
Controversele nu se opresc aici în scandalul care a izbucnit la ferma groazei. Au ieșit la iveală informații conform cărora la această fermă a lucrat inclusiv soțul celei care s-a bucurat de funcția de șefă a Poliției Animalelor din Cluj.
Șefii poliției susțin că nu știau de acest detaliu și că în acea perioadă nu au fost înregistrate plângeri. Parchetul Judecătoriei Dej a deschis un dosar penal, iar autoritățile lucrează pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.