MENIU

Scriitoare, condamnată la 10 de ani de închisoare pentru scenele de sex din cărți

Scenele de sex au adus închisoarea unei scriitoare din China.

O scriitoare chineză a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru că a scris un roman care conține scene de sex între homosexuali și pentru că a difuzat mii de lucrări homoerotice, o decizie considerată severă chiar și pentru China, a raportat Global Times, scrie AFP.

Autoarea, al cărei nume este Tianyi, a atras atenția autorităților după ce una dintre cărți, care descrie o relație între un profesor și un elev al său, "Gongzhan", a devenit viral anul trecut, a explicat ziarul.

Pe lângă "Gongzhan", Tianyi a difuzat aproximativ 7.000 de cărți pornografice, cele mai multe legate de homosexualitate, care au permis să încaseze 18.930 de euro de profit legal, potrivit poliției din Wuhu, un oraș din provincia Anhui, citată de Global Times.

Ea fost condamnată de un tribunal din Wuhu pe 31 octombrie, dar a făcut apel.

Sentința a fost criticată dur pe un blog chinez, Weibo, aceasta fiind asemănată cu cea în cazul unui viol - care este pasibilă de 3 până la 10 ani de închisoare.

"Nu negăm infracțiunea, doar că nu acceptăm acest gen de decizie nerezonabilă", a scris un utilizator, postarea primind peste 5.000 de like-uri și 1.000 de partajări, potrivit Hotnews.

Romanele homoerotice nu sunt rare în China și sunt ușor accesibile online, dar autorii sunt pasibili de urmărire penală în cazul în care câștigă mai mult de 6.300 de euro din distribuție.

Subiectul este interzis în televiziune, chiar dacă homosexualitatea nu mai este considerată infracțiune din 1997 și boală mintală din 2001.

În ultimele săptămâni, în Beijing a crescut numărul represiunilor asupra publicațiilor ilegale online.

Mai multe articole despre:
null