MENIU

Școala în România s-ar putea schimba: mai puține ore, dar și mai puține vacanțe. Explicația ministrului Educației Daniel David

Daniel David propune mai puține ore, dar și mai puține vacanțe, motivând că școala în România beneficiază de cele mai multe vacanțe

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că este de acord cu ideea reducerii numărului de ore pe săptămână în școli, însă atenționează că aceasta va trebui să fie însoțită și de o reducere a numărului de săptămâni de vacanță. Ministrul a subliniat că nu se poate avea simultan un număr mai mic de ore pe parcursul săptămânii și în același timp să se mențină un număr mare de săptămâni de vacanță.

„Eu pot să fiu de acord să reducem numărul de ore pe parcursul săptămânii dar atunci va trebui să reducem și numărul săptămânilor de vacanță. Nu poți să ai și una și alta”, spune David invitat la podcastul „În banca din spate” al elevilor de la Centrul de Jurnalism al Liceului „Danubius”.

Daniel David a explicat că motivul pentru care anul școlar din România are mai puține ore față de media țărilor OECD, dar în schimb zilele de școală sunt mai lungi, se datorează faptului că țara noastră a ales să aibă mai multe săptămâni de vacanță în comparație cu alte state.

Anul școlar a fost organizat pe 5 module și 5 vacanțe începând cu anul școlar 2022-2023, o decizie luată de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, fără o analiză prealabilă din partea Ministerului Educației. O astfel de analiză a fost realizată abia în decembrie 2024, de experți ai Institutului de Științe ale Educației.

Ministrul a mai precizat că în clasele primare și gimnaziu avem mai puține ore raportat la normele OECD, dar, totuși, orele zilnice sunt multe, ceea ce reflectă compromisul făcut prin alegerea structurii anului școlar actual.

Mai multe articole despre:
daniel david ministrul educatiei pnl