MENIU

Scandal la Senat! PNL vs PSD pe Legea pentru stabilirea datei alegerilor parlamentare

Scandal la Senat! Legea care permite Parlamentului să decidă amânarea datei alegerilor din 6 decembrie nu a putut fi introdusă, luni, în dezbaterea Legislativului. Nu a fost asigurat cvorumul, iar PSD nu mai are majoritate. Alina Gorghiu acuză PSD de convocarea neregulamentară a plenului pentru ziua de marți,pentru că nu a existat nici măcar o ordine de zi, spune senatoarea PNL. 

 

Biroul Permanent (BP) al Senatului, convocat pentru luni la ora 13.00, nu s-a putut întruni pentru că nu a fost cvorum,  după ce senatorii PNL și USR au boicotat ședința.

Cvorumul nu a putut fi asigurat luni, pentru că PSD a pierdut majoritatea pe care o avea în Biroul permanent, de șapte membri. Acum are doar cinci, după ce Marian Pavel a fost ales președinte al Consiliului Județean Ialomița, iar Ion Ganea a fost exclus din partid după boicotarea ședinței Biroului Permanent de săptămâna trecută.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu l-a acuzat pe președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc (PSD), că a convocat, „complet neregulamentar”, plenul camerei superioare pentru marți numai ca să numească noi membri în Birou, astfel încât să fie asigurat cvorumul. Potrivit programului Senatului afişat pe site-ul instituţiei, plenul se va reuni marţi, de la ora 14.00. 

„Situația de la Senat devine interesantă. PSD este atat de disperat, încât săvârșește abuz după abuz! Domnul Cazanciuc, care împreună cu conducerea PSD, se teme de alegeri ca Dracul de tămâie, a convocat un BP la 13. Motivul? Evident că unul singur: să amâne alegerile parlamentare ca să mai stea parlamentarii PSD încă 3 luni în funcție, prelungire votată chiar de cei care vor beneficia.  BP a fost fără cvorum, pentru că politicienii responsabili nu vor să participe la mascaradă penibilă, care pozează în responsabili în fata camerelor, în rest stau câte 13 persoane la mese mici . A convocat ulterior, complet neregulamentar, Cazanciuc, fără o ordine de zi stabilită de BP un plen mâine, fizic, pentru probleme  organizatorice. PNL se va disocia de orice fel de ședință convocată neregulamentar, prin abuz în funcție, de PSD și vom apela la toate pârghiile regulamentare să contestăm demersurile în disprețul legii făcute de PSD. Acțiunea PSD de astăzi este încă un motiv pentru care alegerile trebuie să aibă loc în 6 decembrie și un motiv să scăpăm de majoritatea toxică a acestui partid!”, a comentat Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Legea care oferă Parlamentului posibilitatea de a stabili singur data alegerilor, deci și de a amâna scrutinul programat prin Hotărâre de Guvern pentru 6 decembrie a fost trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis, în urmă cu aproape două săptămîni, astfel că nu a intrat încă în vigoare.

Citește și Legea prin care data alegerilor e stabilită de Parlament, și nu de Guvern, întoarsă de președintele Klaus Iohannis

După întoarcerea la Parlament, pentru a intra în dezbatere, legea trebuie să treacă de Biroul Permanent al Senatului, care însă nu se poate întruni dacă nu are cvorum, adică minimum jumătate plus unul din totalul membrilor (care sunt 12) trebuie să fie prezenți - cel puțin șapte senatori.

PSD a anunțat în octombrie că vrea amânarea alegerilor parlamentare până pe 14 martie anul viitor din cauza epidemiei de coronavirus. Guvernul a decis ca alegerile să aibă loc pe 6 decembrie, dar în iulie, Parlamentul a adoptat legea care îi permite să stabilească data alegerilor, și nu Guvernului. După ce legea a fost atacată, Curtea Constituțională a decis că data alegerilor parlamentarilor trebuie decisă chiar Parlament, și nu de Guvern, și poate fi amânată timp de trei luni de la încheierea legislaturii anterioare. Deși s-a stabilit și calendarul electoral și procesul de înscriere în Registrul electoral a românilor din străinătate a fost încheiat, au fost depuse și candidaturile pentru alegeri,  nu se știe încă dacă data va rămâne 6 decembrie cum a fost stabilită de Guvern, pentru că PSD a anunțat că amânarea se impune din cauza epidemiei de COVID-19. În acest sens, a fost depus și un proiect de lege de deputatul independent, fost USR, Adrian Dohotaru. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că vrea consultare cu partidele pentru amânarea alegerilor din cauza posibilei creșteri masive a cazurilor de infectare în preajma datei de 6 decembrie.

Citește și Ciolacu vrea consultare cu partidele despre amânarea alegerilor: În 20 de zile putem avea un milion de infectări, potrivit lui Al. Rafila