Scandal de amploare într-un restaurant din Timișoara: 6 persoane duse la secție după intervenția jandarmilor și SMURD
Un conflict spontan între mai multe persoane a degenerat, luni după-amiază, într-un scandal în toată regula într-un restaurant dintr-un complex comercial de pe strada Divizia 9 Cavalerie din Timișoara, incidentul necesitând intervenția poliției, jandarmilor și a unui echipaj SMURD.
Șase persoane au fost identificate ca fiind implicate în altercație și s-au ales cu dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit autorităților, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 16:15 de un angajat al unei societăți comerciale, care a sesizat izbucnirea unui scandal între mai mulți clienți ai unui restaurant dintr-un complex de pe strada Divizia 9 Cavalerie.
La fața locului au intervenit polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Forțele de ordine au confirmat cele sesizate, găsind în incinta localului un conflict în desfășurare, în care mai multe persoane se îmbrânceau și se agresau reciproc, tulburând grav ordinea și liniștea publică. În urma intervenției, situația a fost aplanată, iar persoanele implicate au fost separate și legitimate.
Verificările făcute de polițiști au dus la identificarea a șase persoane care, pe fondul unui conflict spontan, ar fi recurs la îmbrânceli și agresiuni fizice. Toți cei implicați au fost conduși la sediul Secției 5 Urbane Timișoara pentru audieri și continuarea procedurilor legale.
La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD, care a evaluat starea de sănătate a persoanelor implicate în altercație. Medicii au stabilit că nimeni nu a avut nevoie de transport la spital, nefiind raportate răni care să necesite îngrijiri medicale de urgență.
În urma incidentului, polițiștii au constatat că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind întocmit un dosar penal.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum a izbucnit conflictul, rolul fiecărei persoane implicate și ce măsuri suplimentare se impun.
Surse apropiate anchetei au indicat că incidentul ar fi avut loc în restaurantul Papa Sam, situat în complexul comercial Euro din Timișoara, însă această informație nu a fost oficial confirmată de autorități. Ancheta este în desfășurare, iar la finalul ei procurorii vor decide eventualele trimiteri în judecată ale persoanelor implicate.