Întrebat fiind despre cum au luat fiinţă acele ape, Sfântul Patrichie a cerut să fie lăsată şi mulţimea care era acolo să asculte ce avea să spună, că izvoarele acelea tămăduitoare şi întreaga creaţie stau în puterea Dumnezeului celui viu şi nu a idolilor făcuţi din piatră sau din alt material.
"Cu adevărat Hristos este Ziditorul a toată făptura, iar nu altul, căci este scris: Toate printr-Însul s-au făcut şi fără de Dânsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Şi iarăşi: Zeii păgânilor sunt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile", a întărit ierarhul. (Vieţile Sfinţilor)
"Deci, de te voi arunca pe tine în aceste ape fierbinţi, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noştri, oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbinţeala acestora?", a replicat demnitarul.
"Ştiu puterea Hristosului meu", a spus Sfântul Patrichie, "că poate, de va voi, să mă păzească întreg şi nevătămat de apele acestea, iar eu aş vrea, ca prin apele acestea, să mă dezleg din această viaţă vremelnică şi să vieţuiesc cu Hristos în veci. Însă, nu voia mea, ci voia Lui cea sfântă să se săvârşească".
La ordinul prefectului, Sfântul Patrichie a fost aruncat de îndată în apele clocotite. Cei din apropierea apelor, care priveau, au fost atunci ajunşi de stropii fierbinţi şi au fost răniţi cu arsuri grave.
Sfântul Patrichie a rămas însă cu totul nevătămat şi stătea în mijlocul apelor ca într-o răcoreală.
A fost scos în cele din urmă din apă de către soldaţi şi a fost omorât prin tăierea capului, împreună cu ceilalţi trei slujitori ai bisericii locale, preoţii Acachie, Meneandru şi Polien.