MENIU

Samsung contraatacă. Pregăteşte lansarea Galaxy X, primul telefon flexibil

Avem Galaxy S8, iPhone 8, iPhone X, de ce nu şi un Galaxy X? Ori producătorii de telefonie trec printr-o criză cruntă de inspiraţie, ori este o acţiune coordonată, menită să ajute clienţii să facă deosebirea între gadgeturile de ultimă generaţie. După iPhone X, şi Samsung pregăteşte un telefon cu acest indicativ, pe care urmează să-l lanseze anul viitor. Va fi primul telefon flexibil din lume, relatează GadgetReport.ro

Preşedintele Samsung Electronics, Koh Dong-jin, a declarat, potrivit Bloomberg, că 2018 este anul în care compania va prezenta primul său telefon flexibil. Samsung lucrează de ani de zile la proiectul Galaxy X şi pare că a reuşit să pună la punct tehnologia revoluţionară.

„Ca şef al Samsung Electronics, pot să spun că ţinta noastră (n.r. – pentru lansarea telefonului flexibil) este anul viitor. Când vom reuşi să rezolvăm toate problemele, îl vom lansa pe piaţă”, a declarat Koh Dong-jin.

GadgetReport.ro relata, recent, că telefonul, cu nume de cod SM-G888N0, a apărut deja în statisticile Bluetooth SIG, organizaţia care acordă certificările pentru acest standard de comunicaţie.

Aflaţi cum arată telefonul de pe GadgetReport.ro - https://gadgetreport.ro/telefoane-mobile/samsung-contraatac-pregateste-lansarea-galaxy-x-primul-telefon-flexibil/

Mai multe articole despre:
null