MENIU

Salina Turda, inclusă într-un proiect de fotografiere a celor mai spectaculoase peisaje antropice

Celebrul fotograful britanic Richard John Seymour, deținător al mai multor premii pentru fotografie, a vizitat recent salina Turda în cadrul unui proiect de fotografiere a celor mai spectaculoase peisaje antropice, conform unui material publicat de site-ul thespaces.com și preluat și de CNN.

Salina Turda este prezentată drept "o atracție turistică neobișnuită" ce este vizitată anual de mii de turiști care coboară în fosta mină de sare pentru a juca mini-golf, bowling sau pentru a se plimba cu barca pe lacul din interior, dar și de persoane cu afecțiuni ale sistemului respirator, scrie Agerpres.

"Fotografierea acestui spațiu a fost o adevărată provocare pentru că este de-a dreptul imens. Oamenii sunt puși în perspectivă, iar diferența dintre natură și elementele create de om este greu sesizabilă", conform fotografului britanic.

Richard John Seymour a surprins spațialitatea salinei care face prezența umană să fie aproape insignifiantă. "În munca mea sunt deseori atras de contradicții, acolo unde eroicul, idealul sau epicul se întâlnesc cu realitatea mundană. Salina Turda întrupează această idee extraordinar de bine. Este un monument istoric de o frumusețe incontestabilă dar și un monument de inginerie, ce însă este folosit acum pe post de parc de distracții, cu mese de ping pong, bowling și plimbări cu barca. Această juxtapunere ridică întrebări cu privire la valoarea arhitecturii și a spațiului în ziua de azi, în relație cu valoarea lor istorică", a mai susținut el.

Salina Turda a fost calificată de publicația Business Insider în 2014 drept cea mai spectaculoasă locație subterană din lume. Conform aceleiași publicații, salina se află pe locul 22 în topul celor mai spectaculoase atracții turistice din lume, întocmit în 2013.

Mai multe articole despre:
Salina Turda fotografiere turda fotograf celebru