MENIU

Medic ginecolog din Argeș, reținut după ce ar fi SECHESTRAT o pacientă

Medic ginecolog reținut după ce ar fi sechestrat o pacientă

Scandal într-un cabinet ginecologic din Argeș. Pentru că nu s-au înțeles în privința onorariului, medicul a încuiat pacienta, dar și pe însoțitoarea sa în sala de așteptare. Au urmat zeci de minute de scandal, iar pacienta acuză că a fost agresată și fizic. În cele din urmă, polițiștii au fost chemați să intervină, iar medicul ginecolog a fost reținut, relatează Realitatea PLUS. 

Totul a pornit de la o dispută legată de onorariul pe care medicul în vârstă de 65 de ani l-a cerut pacientei pentru consultație. Cum pacientei i s-a părut prea mare onorariul solicitat și și-a exprimat părerea în acest sens, medicul ginecolog a decis să o închidă pe aceasta și pe însoțitoarea sa în sala de așteptare. Asta nu însă fără ceva scandal, acesta dând chiar dovadă de un comportament violent, după cum povestește pacienta.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că medicul nu avea nici carnetul de practică vizat pentru că acesta i-a fost retras în urmă cu câțiva ani, culmea, tot din cauza unui scandal similar.

Medicul va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe articole despre:
medic ginecolog retinut