MENIU

Să-i cumperi sau nu un câine copilului? Ce spun specialiștii

Oamenii au în sânge binele, visează pacea, liniștea și solidaritatea, iar unul dintre sfaturile pe care le dau specialiștii pentru a educa un copil în spiritul acestor valori, dar și al iubirii necondiționate, este acela de a-l crește alături de un câine. 

Dacă relația cu o pisică este un contract, în care afecțiunea vine doar după ce omul își manifestă îndelung prețuirea, pentru că mica felină este o specie pățită, iubirea câinelui nu depinde decât de o mângâiere. Uneori, nici de asta.

Câinele oferă iubire de cele mai multe ori fără să aștepte ceva în schimb, iar aceasta este cea mai pură definiție a generozității. Lumea în care trăim ne învață mai nou că egoiștii trăiesc mai mulți, dar gândiți-vă pentru o secundă la o cunoștință care nu practică altruismul ca pe a doua natură și veți descoperi că nu o caracterizează fericirea.

Dimpotrivă, oamenii care găsesc plăceri simple și se bucură de fiecare interacțiune cu semenii, care dăruiesc din inimă fără să bombăne că nu le sunt recunoscute meritele sunt cu adevărat fericiți. În cele ce urmează vă invităm să o cunoașteți pe o cățelușă care a cucerut inimile americanilor, dar nu numai pe a lor, oferind străinilor îmbrățișări. Și în timp ce urmăriți un scurt material video, întrebați-vă: ați primit cândva iubire fără să dăruiți? Ați fost jigniți gratuit, sau ați provocat ostilitate?

 
Mai multe articole despre:
fresh refresh