Rusia și SUA vor să înfiinţeze echipe care să negocieze pacea în războiul din Ucraina
Decizie radicală, luată de Rusia și SUA, după întâlnirea de la Riad. Marco Rubio, Secretarul de Stat al SUA anunță formarea de echipe de negocieri pe tema păcii din Ucraina între cele două superputeri militare.
tatele Unite şi Rusia au convenit marţi, la Riad, o restabilire a personalului ambasadelor şi înfiinţarea unor echipe la nivel înalt care să negocieze pacea în Războiul din Ucraina şi să promoveze cooperarea economică, relatează The Associated Press.
Reuniunea americano-rusă din Arabia Saudită s-a încheiat fără să se stabilească un summit Trump-Putin.
Acţiunile din ultimii ani au redus abilităţile misiunilor diplomatice ale ambelor ţări de a opera.
”Vom avea nevoie de misiuni diplomatice dinamice, capabile să funcţioneze normal, pentru a putea continua să folosim aceste canale”, a declarat secretarul de Stat american Marco Rubio.
Mai multe articole despre:
razboi rusia
razboi ucraina
bloc locuinte atac ucraina
sua rusia negocieri