MENIU

Rusia a expulzat 85 de diplomați francezi, italieni și spanioli

Sursa foto: Pixabay

Rusia a anunţat miercuri expulzarea a 34 de diplomaţi francezi, 24 de diplomaţi italieni şi 27 de diplomaţi spanioli drept represalii la decizii similare luate de Paris, Roma şi Madrid, care au vizat cetăţeni ruşi după declanşarea ofensivei Rusiei împotriva Ucrainei.

Ambasadorii celor trei ţări au fost convocaţi la ministerul de externe rus, unde au fost notificaţi în legătură cu expulzarea diplomaţilor respectivi, transmit AFP, Reuters şi EFE.

După ce Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, mai multe ţări europene au expulzat peste 300 de diplomaţi ruşi, uneori sub acuzaţii de spionaj.

Moscova a avertizat că va reacţiona în fiecare caz şi a luat deja măsuri similare faţă de zeci de diplomaţi occidentali.

Parisul a "condamnat ferm" decizia de miercuri, considerând că nu are "niciun temei legitim". "Această decizie este prezentată de partea rusă ca o reacţie la deciziile Franţei" din aprilie, când au fost expulzaţi "câteva zeci de agenţi ruşi".

„Dimpotrivă, activitatea diplomaţilor şi a personalului ambasadei noastre în Rusia se înscrie pe deplin în cadrul convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice şi consulare", susţine ministerul de externe al Franţei.

La rândul său, premierul italian Mario Draghi a declarat că decizia Rusiei de a expulza diplomaţi italieni este un "act ostil", însă a fost de părere că nu trebuie întrerupte canalele diplomatice cu Moscova.

„Asta nu trebuie în nicun caz să ducă la întreruperea canalelor diplomatice pentru că prin acele canale, dacă reuşim, pacea va fi realizată şi în mod cert asta vrem", a spus Draghi în cadrul unei conferinţe de presă de la Roma.

Ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, a declarat miercuri, înainte de a afla de anunţul rus, că se aşteaptă la o decizie ”simetrică sau aproape simetrică” şi ”reciprocă” din partea Moscovei faţă de cea adoptată de Madrid, care la 5 aprilie a fost de acord să expulzeze 27 de diplomaţi şi personal de la ambasada rusă din Spania.

Mai multe articole despre:
diplomati expulzati rusia