MENIU

ROMATSA a câştigat procesul cu fraţii Micula. Cum a reacționat CNMR

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) salută admiterea contestaţiei executorie depusă de Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA la Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles împotriva executării silite instituite de fraţii Ioan şi Viorel Micula, astfel evitându-se falimentul ROMATSA, se arată într-un comunicat remis Realitatea.net. 

”Hotărârea pronunţată luni, 25 ianuarie a.c. are caracter executoriu şi stipulează ridicarea sechestrului în cel mai scurt timp (cinci zile), precum şi sumele care vor fi plătite ca daune morale, de către Viorel Micula, statului român şi ROMATSA.

Considerăm că evitarea intrării în incapacitate de plată a regiei reprezintă un mare beneficiu pentru poporul român, având în vedere rolul vital al controlorilor de trafic aerian în asigurarea vieţii şi securităţii cetăţenilor români.

Totodată, Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României este onorată să aibe alături Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), din cadrul ROMATSA, rolul celor reprezentaţi de Sindicat fiind vital în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români. Domnul Gabriel Tudorache, Preşedintele Sindicatului, va ocupa funcţia de vicepreşedinte al CNMR la nivel naţional pentru probleme specifice domeniului de activitate al ATSR”, au transmis reprezentanții  Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României în textul comunicatului.