MENIU

Românii mănâncă tot mai prost și mai puțin. Legumele și fructele scumpe se strică pe tarabe

Foto arhivă

Situație incredibilă în piețele din țară. Legumele și fructele sunt pur și simplu aruncate la gunoi. Și asta, din cauza prețurilor tot mai mari. Românii nu-și mai permit să facă zacuscă sau murături pentru toamnă. Cât despre produsele bio, nici nu poate fi vorba. Cândva la mare căutare, acum se strică pe tarabe. Mai mult, de săptămâna viitoare dulceața, dar și pasta de tomate se vor scumpi cu până la 50%. 

Odată cu criza economică și cu creșterile necontrolate de prețuri, românii s-au reorientat spre alimente mai ieftine, dar și de o calitate mai slabă.

„Iau ce pot cu cât am în buzunar, mai mult de atât nu pot să cumperi. Nu-mi ajung banii, e groaznic, groaznic. Pentru noi e nimic”, spune o bătrânică din piață.

Dacă până acum produsele bio erau căutate, chiar dacă erau mai scumpe, acum, acestea rămân uitate pe tarabele din piețe.

 „Toate se vor scumpi, toate! Cumpăr cantități mai mici și nu toate produsele pe care le luam până acum. Cărnurile, în special, brânzeturile. Iau și lapte, dar e foarte scump, 8 lei cutia”, spune o femeie aflată la cumpărături.

În ciuda cererii scăzute, prețurile continuă să crească. Un borcan de zacuscă bio va ajunge și la 22 lei. Dulceața, bulionul și murăturile se vor scumpi chiar și cu 50%.

Pentru un kilogram de vinete vom plăti cu 7 lei mai mult, de la 5 lei cât e acum la 12 lei, iar un kilogram de roșii ajunge să coste și 11 lei, practic cu 3 lei mai mult decât în prezent.

Cei mai mulți români care vin în piețe au început să renunțe la anumite produse și cumpără doar strictul necesar. Specialiștii avetizează că prețurile vor continua să crească și în perioada urmatoare. 

Mai multe articole despre:
legume scumpe fructe scumpe piata scumpa alimente