Românii, fraţi cu ruşii la consumul de alcool. De la Răsărit vin aburii
Dacă România şi Rusia sunt pe poziţii de cvasi-ostilitate din perspectivă diplomatică, există totuşi multe puncte comune şi asemănări când vine vorba de obiceiurile românilor şi ruşilor. Este şi cazul consumului de alcool: cel puţin unul din 4 români consumă, într-o zi obișnuită, o băutură alcoolică, potrivit unui studiu recent. Ruşii preferă totuşi tăriile, în timp ce românii merg spre bere şi vin.
Preferatele românilor sunt berea și vinul făcut în casă, a căror importanță în consumul de alcool se schimbă odată cu sezonul: berea este preferata verii, iar vinul se consumă mai ales în anotimpul rece. În perioada octombrie 2015 – martie 2016, cota de consum pentru vinul de casă se triplează.
Un studiu GfK care analizează ocaziile de consum pentru băuturi arată că, într-o zi obișnuită, 1 din 4 români consumă o băutură alcoolică.
De-a lungul anului, numărul celor care consumă alcool variază, vârful fiind înregistrat în sezonul cald (aprilie – septembrie).
Numărul mediu de ocazii de consum pe zi pentru toate băuturile analizate este de 2.5 ori. Bărbații cu vârsta până în 35 de ani se disting printr-o frecvență zilnică semnificativ mai mare decât media - de 3 ori pe zi.
Consum redus în baruri, restaurante și terase
Dacă analizăm ponderea în consum, observăm că românii preferă băuturile calde, în principal cafeaua și mixurile pe bază de cafea – aproape jumătate dintre ocazii fiind generate de aceste băuturi.
Peste o treime dintre ocazii se datorează băuturilor răcoritoare, iar 16% băuturilor alcoolice, Cantitatea de lichid consumată pe zi este de 630 ml (în afară de apă și lactate).
Aproximativ 1 din 10 persoane adulte consumă cel puțin o băutură în baruri, restaurante și terase, iar incidența zilnică crește în sezonul cald cu apoximativ 20%.