MENIU

Românii, cei mai religioşi dintre europeni

Românii sunt cei mai religioşi dintre europeni, 55% dintre ei declarându-se ‘foarte religioşi’, relevă un studiu realizat de Pew Research Center, dat publicităţii miercuri şi preluat de dpa.

Conform profilului de ţară prezentat de Pew Research Center, 50% dintre români (locul al 4-lea) declară că religia este foarte importantă în vieţile lor, 50% (locul al 2-lea) că participă la slujba religioasă cel puţin o dată pe lună, 44% (locul al 3-lea) că se roagă zilnic şi 64% (locul al 4-lea) că sunt absolut siguri că Dumnezeu există.

Per total, pentru europeni religia este mai puţin importantă decât pentru locuitorii din Africa, America Latină ori SUA, arată studiul, care indică însă mari diferenţe şi între cele 34 de ţări europene analizate. În timp ce în Italia 27% dintre respondenţi se consideră foarte religioşi, în Germania acelaşi răspuns l-au dat numai 12% dintre persoanele intervievate. Cele mai mici procente de persoane care se declară foarte religioase au fost consemnate în Estonia (7%), Cehia şi Danemarca (ambele cu 8%).

Germanii se dovedesc şi cei mai sceptici în privinţa religiei, numai 10% dintre ei declarându-se ‘absolut siguri’ de existenţa lui Dumnezeu. Spre comparaţie, 79% dintre armeni sunt ‘absolut siguri’ că Dumnezeu există, 73% dintre bosniaci fiind şi ei de acord cu această afirmaţie.

 
 
Mai multe articole despre:
UE România religie europeni biserică