MENIU

România trebuie să renunțe la înălţimea minimă pentru femeile care vor să se facă poliţiste

Poliţiile europene nu pot impune o limită minimă de înălţime candidaţilor la recrutare, întrucât aceasta constituie o discriminare împotriva femeilor, a decis miercuri Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), respingând argumentele aduse de guvernul Greciei, transmite Reuters.

Guvernul de la Atena a apărat impunerea unei înălţimi minime de 1,7 metri pentru admiterea la academia de poliţie, după ce o candidată s-a plâns de discriminare pentru că fusese respinsă în 2007, fiind considerată prea scundă, scrie agerpres.ro.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis însă că o astfel de limită nu este justificată, argumentând că unele activităţi de poliţie, precum dirijarea traficului rutier, nu necesită caracteristici fizice speciale.

În Grecia, femeile formează 13% din efectivele de poliţie, în timp ce în Franţa, unde limita minimă de înălţime de 1,6 metri a fost abrogată în 2010, acest procent este de 18%, iar în Anglia şi Ţara Galilor, unde în 1990 s-a renunţat la acest criteriu, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, poliţistele formează 29% din personal.

Citește și: Dan Negru, atac dur la adresa unei mari televiziuni: Ce capital important deține și nu știe să-l folosească .

În România, înălțimea minimă este 1,6 m la femei și 1,65 m la bărbați.